duminică, 29 martie 2009

Odata am ucis o vrabie

Linga complexul " Stejarii" un om cu o bita de baseball alerga. S-a oprit si a inceput sa loveasca ceva cu salbaticie. Era un iepure care se prinsese intr-un gard. Ii rupsese coloana dar continua. Noi, participantii la trafic, cetateni ai lumii secolului 21 am deschis geamurile si am inceput sa urlam care mai de care cite ceva. Iepurele nu zicea nimic. Misca spasmodic o labuta. "Omul" cu bita l-a apucat si l-a aruncat intr-o Dacie veche in care mai erau 5 semeni. L-a aruncat pur si simplu peste ei, a injurat si a ris, s-a urcat in masina si au demarat.

O scena absolut halucinanta care ma bintuie inca.




Marius Batu - Odatã am ucis o vrabie
Vezi mai multe video din Muzica »

vineri, 20 martie 2009

Fara titlu

Hazardul nu alege, el propune.

miercuri, 14 ianuarie 2009

Despre planete si stele

Mi s-a spus ca, fiind copil, bunicul ma plimba seara si imi spunea: Uite, tataie, stelele! Imi vorbea indelung despre ele iar eu fiind la virsta la care vocabularul nu este foarte dezvoltat nu pricepeam prea multe dar ascultam cu atentie si nu plingeam niciodata in timpul plimbarilor cu el. Bunicul a murit, prea devreme, si nimeni nu m-a mai initiat in misterul stelelor. Am si acum o curiozitate fata de ele, dar probabil nu o pasiune din moment ce nu am gasit niciodata timpul sa ma interesez indeaproape.

Zilele trecute priveam luna si vedeam un fel de relief, de forme pe suprafata ei luminoasa. Mi-am amintit de un coleg de serviciu care a devenit astronaut la NASA. Intii antrenor de astronauti ( cu o traducere aproximativa) si apoi a fost selectionat sa zboare in spatiu. Rick va merge pe Luna curind mi-am imaginat ca pentru o clipa ne vom privi reciproc fara sa ne vedem si fara sa stim.

Si mi-am imaginat mai ales, cu instrumentele limitate ale imaginatiei mele, cit de minunat trebuie sa fie sa iti privesti planeta proprie, Terra, Pamintul, asa albastra cum se spune ca este din spatiu...


joi, 8 ianuarie 2009

Les vieux

Ieri am trecut la o ora ciudata (11) prin cartierul Drumul Taberei. Stateam la semafor privind in jur. Deodata am avut o viziune apocaliptica a unui oras plin doar de oameni in virsta. Treceau in toate partile si m-a trecut un fior. Mi-a revenit in minte un cintec Jacques Brel -Les Vieux pe care nu am mai putut sa-l ascult dupa prima auditie.




Les vieux
Les vieux ne parlent plus ou alors seulement parfois du bout des yeux
Même riches ils sont pauvres, ils n'ont plus d'illusions et n'ont qu'un coeur pour deux.
Chez eux ça sent le thym, le propre, la lavande et le verbe d'antan
Que l'on vive à Paris on vit tous en province quand on vit trop longtemps
Est-ce d'avoir trop ri que leur voix se lézarde quand ils parlent d'hier
Et d'avoir trop pleuré que des larmes encore leur perlent aux paupières
Et s'ils tremblent un peu est-ce de voir vieillir la pendule d'argent
Qui ronronne au salon, qui dit oui qui dit non, qui dit : je vous attends

Les vieux ne rêvent p!us, leurs livres s'ensommeillent, leurs pianos sont fermés
Le petit chat est mort, le muscat du dimanche ne les fait plus chanter
Les vieux ne bougent plus, leurs gestes ont trop de rides, leur monde est trop petit
Du lit à la fenêtre, puis du lit au fauteuil et puis du lit au lit
Et s'ils sortent encore, bras dessus bras dessous, tout habillés de raide
C'est pour suivre au soleil l'enterrement d'un plus vieux, l'enterrement d'une plus laide
Et le temps d'un sanglot, oublier toute une heure la pendule d'argent
Qui ronronne au salon, qui dit oui qui dit non, et puis qui les attend

Les vieux ne meurent pas, ils s'endorment un jour et dorment trop longtemps
Ils se tiennent la main, ils ont peur de se perdre et se perdent pourtant
Et l'autre reste là, le meilleur ou le pire, le doux ou le sévère
Cela n'importe pas, celui des deux qui reste se retrouve en enfer
Vous le verrez peut-être, vous la verrez parfois en pluie et en chagrin
Traverser le présent en s'excusant déjà de n'être pas plus loin
Et fuir devant vous une dernière fois la pendule d'argent
Qui ronronne au salon, qui dit oui qui dit non, qui leur dit : je t'attends
Qui ronronne au salon, qui dit oui qui dit non et puis qui nous attend
Jacques Brel - 1963

luni, 5 ianuarie 2009

Caut mare...astept provincia ;-)))

Oamenii imi vorbesc mereu de vacante la mare si insuletropicale siplajealbe siapealbastresilimpezi ca despre un paradis pierdut, ca o oaza bla bla bla intelegeti despre ce vorbesc.
Mie mi-e dor de mare doar iarna, si atunci uneori. Pentru mine marea este asociata cu ceea ce francezul numeste "bronzer idiot", cu galagia si "distractia" in acceptiunea comuna a termenului.
Cred ca e greu sa intelegi marea sau ea sa te inteleaga pe tine si sa intri intr-o stare de gratie. Pentru asta iti trebuie liniste si un petec de nisip, compania potrivita sau singuratatea. Am iubit marea rar in golfuri uitate de oameni si timp care devin din ce in ce mai rare.
Mi-as dori sa mai gasesc astfel de locuri pentru ca simt ca nu sunt sincera fata de Mare, sunt nedreapta si frivola. Ii ofer doar partea asta din fiinta mea asa cum multi oferim semenilor lucruri nesemnificative din noi insine.
In ultimul timp am devenit mult mai sincera. In primul rind fata de mine si apoi fata de altii. A fost greu si inca este dar ma simt mai usoara. Marea nu ma face deocamdata sa ma simt mai usoara. Imi trezeste tristeti devastatoare pe care nu le inteleg si care vin de foarte departe parca dinainte de a fi. Un fel de otrava placuta, un drog cu toate efectele lui este marea mea .
"Imposibila usuratate a fiintei"
Mai caut.


sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Hm!

Asadar compotul e o supa de fructe.

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Sarbatori Fericite

tuturor!