Cred ca mi-e frica
Maare bloggeritza-scriitoare mi-s!!! Dupa ce m-a hotarit sa-mi fac blog mi-a pierit inspiratia, sau cheful de scris , sau pur si simplu mi-e frica....
Orice am scris pina acum a ramas in sertar sau a fost citit de unul doi prieteni/ apropiati / cunoscuti care s-au uimit...Aveam ....care o fi echivalentul lui logoree pentru scris? Iar acum...pur si simplu nu pot sa scriu si ma auto-scuz ca nu am timp.
Asa ca rusinata de blocaj o sa reproduc raspunsul la intrebarea lui F :"In ce oras mi-ar placea sa traiesc pentru un timp?"
Doua observatii de la inceput:
Voi putea sa aleg doar dintre orasele pe care le cunosc intr-adevar pt ca altfel risc sa invadez realul de imaginar sau de livresc; deci alegerea mea va fi limitata la toate capitalele Europei pe care le-am vazut cu exceptia tarilor nordice, citeva orasele mici din Italia, Franta, Austria, Elvetia, Spania, Portugalia si citeva orase din Statele Unite mari medii si mici de pe coasta de est. (exclud deci citeva....continente)
E mai greu decit credeam... Poate pt ca pt mine calatoria nu inseamna decit o încercare de a vedea cum, in alte conditii, sufletul nostru ramine acelasi...OK OK...nu divaga.
Alegerea ma surprinde si pe mine: este New York. Sint sigura ca este New York.
Nu va fi Europa de Est pt ca aici traiesc sentimentul eclipsei, al dezertarii al unor popoare pe care comunismul le-a mutilat definitiv pentru inca 2 -3 generatii, orice oras de aici e un peisaj vinovat, care-si mascheaza cicatricele si e capabil in orice clipa sa-si transforme vinovatia in ura. Amnezie voluntara ar numi-o psihanalistul. Delatiune si ipocrizie, negare, as spune eu.
Nu va fi Europa de Vest: aici lucrurile sunt aranjate si emotia s-a retras, batrinica e obosita de ea insasi, e tacticoasa, s-a scufundat intr-un somn ambiguu, nedefinit, fara identitate şi durata precisa: timp condensat, trivialitatea oricarui gest, a oricarei incercari, lincezeala, abulie. Un paradis cu miros de farmacie...
De ce ma surprinde propria alegere? Pentru ca prima data NY-ul m-a inspaimintat profund. Astea sunt primele cuvinte pe care mi le-am notat in jurnal: „NY este un pradator: iti ia aerul, timpul, cerul si orizontul.” Tin minte ca m-am simtit mica, neinsemnata, anonima si mi s-a parut ca incearca sa ma zdrobeasca. Si eram doar un simplu turist.
Dar NY –ul traieste , e VIU, aerul vibreaza si biziie de energie. E un oras care te confrunta pe tine cu tine, care iti pune oglinda in fata si lumina rece, cruda, neiertatoare a neoanelor din sala de operatie. E un oras pe care nu poti sa-l minti; nu merge sa te scufunzi in el ca intr-un pintec cald si sa astepti sa incoltesti. Nu poti sa te prefaci ca esti altcineva („entre les mots, entre les lignes sous le fard’’ ) mai cult, mai frumos mai destept ; orasul iti ride in nas si te trimite la locul tau. Ai cazut...nu exista plasa. Alamurile tac.
Trebuie sa fii puternic si sincer ca sa traiesti si nu sa supra-vietuiesti in NY.
NYul te uimeste deasemenea, clipa de clipa, dar e o uimire ca metoda de cucerire a lumii, fertila nu sterila, datatoare de energie. Intre doua oboseli si doua singuratati el ti se arata- "miracol al nesigurantei si-al fagaduielilor fara hotar, al Libertatii (hei...hei), explozie aiuritoare si astenizanta de zgirie nori minerali pe care singuri i-am construit, suprapuse cuburi, faguri de ciment in care sa ne scurgem, ca o miere, alienarea.
In nebulosul vacarm al NY ului am reusit sa ma gasesc pe mine si apoi, mai mult decit as fi sperat, sa ma uit ( sa uit de mine adica), si intr-o camera de la etajul 34 care dadea spre fostele deja turnuri gemene, sa reusesc sa aud „batrinii cum se apropie de moarte si oasele copiilor cum cresc”, promisiunile celor care au crezut ca ei altfel ma vor iubi, susurul singelui scurgindu-se in pamint si respiratia celor adormiti in indepartate inchisori pentru ca au crezut in ceva...Si am stiut ca o sa revin.
N-as fi crezut ca o sa fac metafore în jurul unui oras “tentacular” numai pentru ca nu cred ca amestecul vorbelor, aceste realitati de ordinul al doilea, va reda ceea ce am vrut sa explic. Fragila si instrainata, inspaimintata sau posedata de demonul conservarii la inceput, as alege NY-ul acum, doar pentru un timp (n.b.), pentru ca sunt intr-o perioada de auto-descoperire si auto-acceptare, de intelegere reala ca viata trece tiptil si definitiv. O forma de masochism, auto flagelare sau simpla afirmare a faptului ca trebuie sa te asumi ca fiinta (in maniheismul etern bine- rau, alb -negru etc sau in nuantele prismei).