Mh...sunt nedreapta.
Nu era o taraboanta era o...cred ca se cheama camioneta. Era noua si stralucitoare. Se numea Renault MASTER.Iar proprietarul sau soarta i-au pus numarul de inmatriculare B- 17-PHD
Pana si in lumea masinilor exista 'telectuali.
Am avut de curind o zi in care trebuia sa privesc niste oameni care dadeau un test sau un examen.
In timp ce ma plimbam printre ei, gindurile colindau ametite prin cotloane si deodata mi-a venit in minte un citat: "istoria e scrisa de invingatori". In sfirsit...nu inteleg de ce ma gindeam eu la istorie...
De acolo am continuat: dar istoria noastra personala, anonima? Da, ce-i cu ea? Oare avem timp sau dispozitie sa ne gandim la viata noasta asa "les yeux ouverts"?(asta e titlul unei carti-interviu cu Marguerite Yourcenar)
L-am intrebat si pe M. cind am ajuns acasa, a spus ca foarte-foarte putini oameni o fac. Mie mi se pare ciudat...l'am contrazis, bineinteles ;-)) dar el mereu are dreptate cu lucrurile astea si imi spune ca sunt "literaturizanta" si "idealista". (dar le spune cu drag si ma face sa zimbesc).
Eu mereu ma opresc si ma uit inapoi la viata mea si la ce am facut si am simtit, la ce am vrut si s-a implinit si la ce mi-am dorit si inca nu, la deciziile pe care le-am luat, la oamenii pe care i-am cunoscut si au contat...si reflectez. Ideal ar fi sa si invat ceva si probabil, inconstient, se intimpla.
(M. zice ca le cer oamenilor prea mult: introspectie, retrospectie,un fel de pact de sinceritate...)
Tot in sala aceea stateam si ma gindeam cum in vremurile trecute oamenii erau obligati sa-si scrie autobiografia. Ca sa te verifice Partidul si sa te controleze. Pervers si sinistru. Biografia schilodita era scrisa dintr-o singura perspectiva.
Cind ne gindim la istoria noastra anonima oare prin ce filtre o trecem? Ce lentile fumurii, ce sepia, ce clar-obscur? Ce selectii facem, ce mai tinem minte , ce am uitat? Cum ne construim amintirile?( eu le consider o constructie elaborata)
Revin la locul comun: "istoria e scrisa de invingatori". Rezulta ca cei care isi scriu istoria propriei vieti, sunt invingatori. In ce lupta?
Ma uit foarte putin la televizor (si bine fac).Ieri am dat de o emisiune "Trenul vietii" si pentru ca l-am vazut pe Marius Vasileanu (pe care il cunosc de cand incerca sa deschida o catedra de istoria religiilor intr-un liceu bucurestean) m-am uitat pentru un timp. Era si Marius Bodochi (actor pe care il vazusem in cateva piese si imi placuse foarte mult), Toma Danila (actor), o jurnalista necunoscuta si un domn cantator de manele. Subiectul discutiei: manele si telenovele sau invers. A fost o experienta infioratoare: cei doi actori plus Florina Cercel care a dat telefon ca sa sustina punctul de vedere incercau sa ne convinga ca si telenovela e un act de cultura daca are un regizor bunicel si niste actori mai de calitate. Mai mult, Marius Bodochi cu in aer arogat si pompos ne sugera ca el joaca in telenovele ca sa, vezi Doamne, aduca lumea la teatru. Uite, mǎre, cum se ridica populatia Romaniei si se repede la teatru sa-l vada pe marele actor!
Stiam de la o prietena actrita ca Marius Bodochi are o obsesie a aparentei fizice ca isi lucreza muschii pe care ii exhiba apoi in fata colegelor spre a fi admirat dar am crezut ca este o manifestare a virstei de mijloc poetic numita si vara indiana. Nu am crezut ca este atat de supeficial, gaunos si mai ales ipocrit! Daca era sincer si spunea : „nu vreau sa vin la teatru cu troleibuzul, vreau sa am bani sa-mi cumpar carti,sa merg in concediu si sa vad lumea”....Sau chiar "imi place sa maninc bine- sa ma imbrac bine- si sa am si eu o casa" de aceea joc in telenovele , l-as fi inteles omeneste desi cuprinsa de o anumita tristete cu nuanta de dezamagire. Si Marcel Iures a vrut toate astea dar a ales o alta cale.
Dar sa spuna ca telenovela e OK atata timp cat exista si unu doi actori buni in ea, ca el joaca un rol complex al unui personaj bun si rau in acelasi timp (fenomenal domle!) si sa pluseze afirmind ca "si el mai asculta cate o manea la cate o petrecere si ce e rau in asta” „iti mai ondulezi soldurile” e ...nu am cuvinte...jalnic. Domnule Bodochi , salile de teatru bucurestene sunt pline inca, si nu de pasionatii de manele.
Marius Vasileanu are prea mult bun simt...A intrebat-o doar pe Florina Cercel care daduse telefon ca sa sustina acelasi punctul de vedere,daca o manea cintata de un cintaret bun are o valoare mai mare. „Doamna teatrului romanesc” a dat din colt in colt si emisiunea a continuat intr-un penibil desavirsit. Domnul care canta manele s-a declarat „discriminat” pentru ca nu se „da” manele la televizor.A sunat si un aparator al manelelor student la jurnalistica (NB) incult si agramat care i-a spus moderatoarei ca „domnul de linga dvs are oftica pe manele” si ca acestea „nu vorbesc numai de Mercedesuri si bani ci si ...de dragoste”. Aici era puterea miraculos transformatoare a dragostei. Iata!
Nimeni nu a dat atentie statisticilor pe care le citea Marius Vasileanu si care ne atrageau atentia ca ne transformam intr-un popor de analfabeti si ca scoala nu te mai invata chiar nimic...n-am mai rezistat.
Domnu’ Bodochi o sa va zica lumea Alfredo pe strada (sau cum o sa va cheme in telenovele) , o sa va strige numele la Mall, o sa plinga gospodinele si fetele tinere in fata virilitatii dvs, o sa inchine ode in ritmuri de manele.. O sa cintati „valoarea mea valoarea mea” si cintece dedicate postului la care se difuzeaza capodopera si o sa va unduiti trupul pe unde „vrea muschii dvs”. Da’ eu la teatru nu mai vin sa va vad.
Iata. Gratie datorita multumumita broscutei prietenoase (sau pentru exactitudine broscoiului prietenos )am invatat sa "linkuiesc". Grazie...si stare de grazie...;-))
Scriu din nou (nu, nu vorbesc de blog ci de alte scrisuri) ; scrisul a devenit un fel de ispita, un cintec de sirene; ba nu, e mai mult pentru ca nu-mi ofera promisiuni; imi ofera concretul: aici si acum; cuvintele care vin si se astern si-mi dau prin insiruirea lor placerea si linistea, cuvintele care nu vor sa vina si frazele sleampete si stirbe care ma chinuie rinjindu-mi in uritenia lor. De fapt cel mai mult ma deranjeaza lipsa de substanta. Prea multe cuvinte care nu spun nimic. Lipsa de forta. Dar cuvintele pe care le scrii asa gratuit iti sunt prietene : te arata asa cum esti, e greu sa te ascunzi de ele. Se tot foloseste expresia ca intr-o oglinda venetiana...cum oare erau oglinzile venetiene? Pe ce si bazeaza renumele? O sa caut... Am gasit un fragment care imi place.(desi nu are prea mare legatura cu oglinzile...aparent ;-)) )
“The glass of Murano has a quality which industrial glass will never be able to equal; perhaps because the material was born on a island, that for 1000 years lives around glass, perhaps because the manual tradition is still very strong, perhaps for other reasons, it maintains a depth and a transparency like colored clouds miraculously frozen in an object!”
Mh, suna bine, "like colored clouds miraculously frozen in an object”. Ce bine ar fi macar un cuvint sa gasesc care sa sune “like a colored cloud miraculously frozen in it”.
Am stat la masa cu cateva cunostinte . Nu stiu cum s-a facut dar am ajuns sa vorbim despre vremuri de mult apuse si anume de anii 70- 80 in care ne traiseram copilaria si adolescenta. Totul capatase o aureola dulce luminoasa pe care o da rememorarea unor timpuri un fel de „âge d’or”
Frucola.,Brifcor ,Zmeurata. Mentosane, cacao (sau ce-o fi fost…) Vitakava (poloneza cred ) mincata direct din borcan, cu lingurita, caramele bulgaresti si bomboane cubaneze. Bomboane Cip, multicolore si mici cit o gamalie, care se mincau direct cu limba .
Pif vs. Rahan. Sau, daca nu, benzile desenate din Cutezatorii; Povestiri istorice, Legendele Olimpului.
Mihaela, Veronica, Lizuca, Maria Mirabela, Balanel si Miaunel, Lolek si Bolek... Album duminical. Gala desenului animat. Cascadorii risului. “Liniile maritime Onedin”, Teleenciclopedia.
Tabloul „Lui” deasupra catedrei si in fiecare manual - intr-o ureche , cu placheuri pe cravata, desenat cu coarne. Orele de dirigentie, orele de constitutie, orele de „economie politica”. Peisaje decolorate si acoperite de rahat de muste in compartimentele de tren, in camerele de hotel si in scara blocului.
Radioul Gloria, cu nume de orase exotice pe cadran unde ascultai cotele apelor Dunarii, “Moldova Veche (cu accent pe primul “o”) baisse cinq cent cinquant centimetres…, corul Madrigal, teatru radiofonic si, bineinteles, “Aici Radio (pauza scurta) Europa Libera”.
Cozi.Bentita.Matricola. S-a luat lumina. A venit apa calda.
Radeam mult si depanam amintiri simpatice. Da...
Cristian Mungiu a luat Palme D’Or cu un film care ne reaminteste de alte lucruri. Pe care nu trebuie sa le uitam.
