Caut mare...astept provincia ;-)))

Oamenii imi vorbesc mereu de vacante la mare si insuletropicale siplajealbe siapealbastresilimpezi ca despre un paradis pierdut, ca o oaza bla bla bla intelegeti despre ce vorbesc.
Mie mi-e dor de mare doar iarna, si atunci uneori. Pentru mine marea este asociata cu ceea ce francezul numeste "bronzer idiot", cu galagia si "distractia" in acceptiunea comuna a termenului.
Cred ca e greu sa intelegi marea sau ea sa te inteleaga pe tine si sa intri intr-o stare de gratie. Pentru asta iti trebuie liniste si un petec de nisip, compania potrivita sau singuratatea. Am iubit marea rar in golfuri uitate de oameni si timp care devin din ce in ce mai rare.
Mi-as dori sa mai gasesc astfel de locuri pentru ca simt ca nu sunt sincera fata de Mare, sunt nedreapta si frivola. Ii ofer doar partea asta din fiinta mea asa cum multi oferim semenilor lucruri nesemnificative din noi insine.
In ultimul timp am devenit mult mai sincera. In primul rind fata de mine si apoi fata de altii. A fost greu si inca este dar ma simt mai usoara. Marea nu ma face deocamdata sa ma simt mai usoara. Imi trezeste tristeti devastatoare pe care nu le inteleg si care vin de foarte departe parca dinainte de a fi. Un fel de otrava placuta, un drog cu toate efectele lui este marea mea .
"Imposibila usuratate a fiintei"
Mai caut.

Tristete

Un copil de 8-9 ani lipea pe stilpi afise pentru a-si gasi catelul pierdut.
Lacrimile ii curgeau pe obraji.

Intrebare nemetafizica

Norocoasa. Prea norocoasa. Asa ma simt ( sau incerc sa ma simt) de cind ( si e ceva timp ) diferite pasari, in diferite locuri se gainateaza ( eufemistic vorbind) (sau poate cineva o sa gaseasca un verb mai bun) pe mine, pe linga mine sau pe masina personala.
O fi vreo noua "viroza" aviara???

Nedumeriri

La parterul blocului meu erau o editura si o librarie. Erau pentru ca intr-o zi libraria a disparut iar editura s-a redus la jumatate. In fiecare zi in fata editurii stau doua trei dudui si fumeaza. Asta nu ma deranjeaza. Fac parte dintre nefumatorii pe care nu ii deranjeaza fumatorii. ;-)) Duduile- dragute, elegante, majoritatea cu ochelari, cu siguranta foste studente la Litere, Limbi straine, Comunicare si alte facultati umaniste creatoare de pseudo intelectuali. Fumeaza in fata editurii si implicit a cladirii in care locuiesc si arunca tigarile pe jos. Seara cind vin acasa calc pe sau ocolesc ( in functie de gradul de oboseala) covorasul alb de tigari, care mai de care mai delicate, subtiri, mentolate.
Am vrut o data sa ma duc sa le intreb -de ce , DE CE nu aduc cu ele o scrumiera???
Cind o sa le intreb o sa ma priveasca asa cu condescendenta ca pe vreo isterico-frustrato- nebuna...

Summit days

Summitul m-a facut sa iau metroul. Nu-l mai luasem de la Francofonie. Ma asteptam sa nu fie o experienta placuta. Am descoperit insa o noua specie:

• specimele put; put rau : a alcool amestecat cu ceapa si transpiratie
•  au genti, un fel de papornite mari cu care te lovesc sistematic peste picioare
•  urla unul la altul dintr-un capat in altul al vagonului pentru a-si comunica informatii care incep cu ba, ma, beiii, meiii si fa, dupa caz si sex
• citesc Libertatea si Click sau Can-can sau o revista gratuita al carui nume nu am putut inca sa-l aflu
• umbla in haite cu membri de acelasi sex 
• beau de dimineata, se hirjonesc (asta am observat-o in toate cele 3 zile  la exemplarele masculine)
• te imping si te dau la o parte , blocheaza accesul, vorbesc extrem de tare

Da, stiu, printesa din turn , s-ar putea spune...Am circulat multi ani cu mijloacele de transport in comun prin cartiere in care nu stiu cine s-ar fi aventurat, deci nu e asta...

Acum am observat si alte detalii care imi faceau sila: o cicatrice cu margini urite de la un piercing nereusit, un inel dintr-un material oxidabil pe degetul aratator al cuiva, multe fete  casectice, ochi tristi, ochi obositi, multe fete buhaite de alcool, oameni tineri terminati prea devreme. O alta specie: mortii vii.

De data asta m-am simtit alienata, ciudata...diferita...Toti suntem diferiti si ciudati in felul nostru, bineinteles. Citeam cu cartea pe genunchi si am avut sentimentul clar ca nu am ce cauta acolo, in trenul acela modern in care se afiseaza acum statiile si autobuzele pe care le poti lua. 

Chiar si pe peron aveam impresia ca oamenii ma privesc fix pentru ca sunt...altfel.

S-a intimplat ceva, s-a declansat in mine un mecanism care m-a facut sa am senzatie de voma la fiecare intoarcere acasa, care m-a facut sa-mi pun castile in urechi si sa dau muzica la maximum si sa incerc sa ma izolez de mediul acela. Dar mirosul....ma urmareste inca.

Ceva insa s-a intimplat cu mine. Irevocabil.

Pentru zilele care nu prevestesc nimic & Intru amintire

Telegrame


I
Către P.B. Phőnix
Draga mea, aici focul a ars cuvintele. Au rămas muţi cei care le spuneau. Mâine la ora 11 aştept răspunsul. La voi ce se întâmplă cu aerul? (cifrat, prin F.)
Semnat N.

II
Am să arestez umbra dacă continuaţi să dormiţi pe ea. Frunza nu este un pat chiar dacă soarele o depune pentru somn.
E un ordin.
Semnează N. în numele mai multora.

III
Dragă şi iubite,
Opreşte curgerea sângelui din oi şi comunică-mi aceasta. Dă o oarecare libertate pulsului. Cu inimile oprite te rugăm să laşi şi să trimiţi zahărul.
Al tău N.

IV
Contractează imediat aer. Anunţă dacă ai reuşit.Unanimitate pentru pasărea Phőnix. Dacă sunt alte propuneri, telegrafiaţi cifrat. N.

V
Porcule,
Te rog să înţelegi că ne este foame chiar dacă ne este scârbă de grăsime.
Cu greaţă, N.

VI
Către Omega, Tellus şi Sigma
Până mâine vă rog să faceţi rost de timp. Modificările de cadran trimiteţi-le spre aprobare. Până la licurici dar în nici un caz până la greier. Anunţaţi-mă de această respectare. N.

VII
Dragă Igreca
Vezi ce faci cu steaua polară. Împarte razele ei din 2 în 2. Lumina este de mâncare. Nu uita aceasta şi suflă norii. Cât mai multe stele noaptea cu atât mai puţini orbi. Ai grijă şi vezi ce faci cu cerul. Raportează N.

VIII
Către Z., către I. şi către draga de U.
Nu-i lăsaţi să surzească !
Bateţi în toba frunzelor clorofile ! Lumina trecută prin frunze n-o lăsaţi mai prejos decât 7 burţi sătule.
Dacă se plânge piatra anunţaţi cifrat lacrima. N.

IX
Dragă calule,
Dacă te călăreşte fără alergare secunda nu-i răspunde.
A ta la orice oră aleargă-mă. N.

X
Către natura din Nord,
Alăptaţi stelele cu frig. Nu le cereţi răsărire. Opriţi-le. Raportai de aceasta. Daţi-l afară pe L. Dacă se plânge să-mi scrie personal. Ordin. N.

XI
Către natura din Sud,
Vezi-ţi de treabă şi lasă-te uitată. Te avem în vedere până la orbire. Te avem în auz până la cântec. Surzii sunt nişte provocatori. Anunţă. N.

XII
Către luptătorii din ţinutul A.,
Dacă curge sânge din voi, dispreţuiţi-l. N.

XIII
Telegramă,
Încetaţi cu numărarea morţilor. Comunicaţi imediat cifrat, ce şi cum. Nu vă lăsaţi. În curând o să trimitem aer. Faceţi economie la respiraţie. Ţineţi păsările cerului la subţioara voastră până vă venim în ajutor. Încercaţi să emanaţi miros. Aerul va veni către voi în curând în cisterne. Raportaţi de primire. N.


(Nichita Stănescu – Respirări, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1982

Experiente

In mod ciudat am ajuns antrenoare a echipei de JV basket fete acum 2 ani. Mi-a fost groaza ca nu o sa fiu in stare sa fac nimic bun si m-am cam codit sa accept dar nimeni nu voia sa le antreneze. Riscul era sa pierd turneul si sa ma fac de ris...
Basketul a fost sportul meu preferat in ciuda inaltimii mele "pigmeice". L-am jucat 8 ani destul de constant. Dar sa-l antrenez???
Anul trecut am luat locul 3 spre uimirea tuturor.
Anul asta am invatat continuu de la cealalta antrenoare ( a echipei serioase)-care se si pricepe fiind profesionista- pe care am spionat-o, intrebat-o , terorizat-o. Mi-a placut imens sa antrenez si nu am mai luat-o drept o ocazie sa joc eu basket. A fost...altceva.
Planetele s-au aliniat si am luat locul 1.
Am batut Moscova de doua ori ( o data in finala) o echipa de 2 ori mai buna decit noi. Nu am pierdut nici un meci desi toate echipele erau mai inalte si mai atletice decit noi.
Turneul a fost insa la Bucuresti iar atmosfera din sala -plina pina la refuz a fost minunata si infernala in acelasi timp. Pentru mine a fost o experienta pe care nu o pot compara cu nimic altceva. Senzatii ciudate, sentimente de toate felurile ( am pierdut primul sfert in fiecare meci ;-)), indescriptibil...
Singurul lucru pe care l-am inspirat fetelor a fost increderea. Orice time-out si orice pauza le-am folosit 20% pentru strategii si 80% convingindu-le ca noi vom juca din ce in ce mai bine si vom cistiga in sfertul 4; spunindu-le ca sunt mai bune decit crede toata lumea dar mai ales decit cred ele ca sunt. Si asa a si fost.
In finala am pierdut primele doua sferturi; eu am crezut in continuare ca vom cistiga; in sfertul 3 adversarele au mai inscris doar doua cosuri noi revenindu-ne spectaculos , iar in 4 ele nu au mai marcat nimic. Am cistigat la 20 de puncte diferenta intr-un final apocaliptic. Fetele alergau mai repede decit o facusera vreodata in viata lor sub privirile uluite ale rusoaicelor care crezusera ca vor cistiga, tribunele urlau frenetic si erai cuprins de o forma de betie a simturilor ciudata, de o febra, de o bucurie primitiva...
Nici acum nu imi vine sa cred ca a fost real...
Dupa meci arbitrii au venit la mine si mi-au spus ca ei nu au inteles CUM am cistigat. Moscova era mai buna ca echipa. Eu sunt in continuare convinsa ca au fost increderea, speranta, credinta ca putem invinge.
Chiar daca am fi ajuns pe ultimul loc (ceea ce s-a intimplat acum 3 ani si acum 4 ani cind eram " antrenor secund" ) tot a meritat sa antrenez. Pentru diferite motive pe care poate le voi expune alta data.
In plus imi dau seama ce experienta as fi ratat daca nu as fi avut curajul/ increderea sa ma implic.
Si ma intreb: cum sa imi dau/ induc mie personal increderea asta pe care imi dau acum seama ca pot sa o transmit celorlalti???

Pentru Prietenie

Ma intorceam acasa in traficul ireal din Bucuresti. Inaintam metru cu metru, cu gindurile alandala si privirea incercind sa surprinda si altceva decit beton si sticla. ( da, peisajul s-a schimbat imens).
Trasa pe dreapta, frumoasa, curata, stralucind, neagra, clipind si sclipind una dintre masinile mele preferate Honda Civic. Din pacate in pana. Linga ea proprietarii, tineri -la vreo 30 de ani;-)) din clasa medie (daca o putem numi asa). Privind cu atentie -coloana de masini nu avansa deloc- am observa ca el tinea in mina o foaie de hirtie si, in mod evident incerca sa inteleaga cum se schimba o roata.
Brusc si prustian ;-)) mi-am amintit de prima mea pana cu Citroenul. Am ajuns la scoala si plina de nervi am anuntat pe cine am apucat ca am o pana de cauciuc. Peter a spus: " Hai ca te invat eu sa schimbi roata"! Am fost foarte fericita. Era primavara si batea vintul, " rochia se zbatea disperata sa-mi ascunda genunchii" vorba poetei, mirosea in aer a iarba si flori si aveam o acadea care-mi facea limba albastra. Am ajuns la masina si Peter a inceput sa-mi puna intrebari al caror raspuns mi-era total necunoscut. Unde a cricul, unde e roata? In sfirsit le-am gasit. Peter imi spunea ce sa fac iar eu trebuia sa execut. Sa scot roata " bolnava" a mers, dar cind a fost sa o pun pe cea sanatoasa lucrurile au devenit din ce in ce mai plictisitoare. Am aplicat metoda " miortzaiala " care functioneaza fara gres, mi-am declarat incompetenta, am afirmat ca nu pot sa tin roata ca e grea, m-am uitat gales, am fluturat din gene. Alti doi barbati vinjosi s-au oferit sa ma ajute dar Peter a fost ferm: NU! trebuie sa ma descurc singura daca mi se intimpla In the middle of nowhere...M-am murdarit infiorator peste tot, a trebuit sa renunt la acadea si sa privesc, geloasa, cum o maninca furnicile. Bineinteles ca am reusit sa pun roata, sa o pun pe cealalta la loc, sa pun cricul in cutie si cutia in lacasul ei. Entuziasmul initial imi disparuse, eram obosita si miinile jegoase ma dureau destul de tare...E drept ca nu mai am nevoie de harta ca sa schimb o roata.
Peter m-a invatat sa navighez deasemenea si nu am sa uit asta niciodata. Este una dintre cele mai frumoase experiente din viata mea. Mi-e dor de el adesea si mai ales de discutiile noastre ( si in special cele despre poezie). El stie ca imi este Prieten oriunde ne va purta viata.

Pentru tine Peter:


Muere lentamente quien se transforma en esclavo del hábito, repitiendo todos los días los mismos trayectos, quien no cambia de marca, no arriesga vestir un color nuevo y no le habla a quien no conoce.
Muere lentamente quien evita una pasión, quien prefiere el negro sobre blanco y los puntos sobre las "íes" a un remolino de emociones, justamente las que rescatan el brillo de los ojos, sonrisas de los bostezos, corazones a los tropiezos y sentimientos.
Muere lentamente quien no voltea la mesa cuando está infeliz en el trabajo, quien no arriesga lo cierto por lo incierto para ir detrás de un sueño, quien no se permite por lo menos una vez en la vida, huir de los consejos sensatos.
Muere lentamente quien no viaja, quien no lee, quien no oye música, quien no encuentra gracia en sí mismo.
Muere lentamente quien destruye su amor propio, quien no se deja ayudar.
Muere lentamente, quien pasa los días quejándose de su mala suerte o de la lluvia incesante.
Muere lentamente, quien abandona un proyecto antes de iniciarlo, no preguntando de un asunto que desconoce o no respondiendo cuando le indagan sobre algo que sabe.

Evitemos la muerte en suaves cuotas, recordando siempre que estar vivo exige un esfuerzo mucho mayor que el simple hecho de respirar.
Solamente la ardiente paciencia hará que conquistemos una espléndida felicidad.
Pablo Neruda


Traducere jalnica:

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata
ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”.

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste; cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea arzatoare ne va face sa cucerim o fericire splendida.

Melody Day

De ziua celebrului Valentin am intrebat " In ce zi suntem?". "E Sfintul Valentin." mi s-a raspuns. "OK dar in cit suntem azi? " si am vazut oroarea in ochii celuilalt... Eu chiar nu stiam.
Pentru mine astazi e Melody Day. Va las deci cu muzica psihedelica si filmuletul ( reusit dupa parerea mea)



Caribou - Melody Day

Melody day what have I done
Now our hearts are locked up tight again
And when I pray it's all begun
Then your smile it melts away again

Melody day where have you gone
And the hope I had is dying
And what we had has come undone
Then your smile it melts away again

Melody day what have I done
Now our hearts are locked up tight again
And when I pray it's all begun
Then your smile it melts away again

Tell them
Tell them I always knew why
So long
So I would like to say goodbye

N>10

Ce frumos a fost; am parodiat cintecul asta, am cintat si am ris, imi amintesc unde, cu cine :-)) dar nu-mi mai amintesc cind.
Mi se intimpla din ce in ce mai des sa-mi reaminteasca M.: " Mai tii minte acum 8 ani cind am fost acolo" " acum 10 ani cind am fost dincolo" , "acum 5 ani cind am cumparat X" , acum n ani cind ne-am mutat? Deja n-ul se apropie de 10 ba chiar il depaseste pentru multe evenimente care mie mi se par proaspete si foarte aproape in timp.
Am o senzatie de spaima pe care incerc sa o resping constant dar care stiu ca exista undeva si cu care va trebui sa ma confrunt...Negarea si evitarea nu au fost niciodata solutiile mele de vietuire.
A. spune ca are " la prise de conscience" a virstei comparindu-se-in mod foarte insolit- cu soldatii: cind era copil ii vedea mari si eroici, mai tirziu a realizat ca erau cam de un leat iar acum ii vede ca pe niste baieti foarte tineri si imberbi...
Eu ma uit la tenis si realizez ca namilele de barbati care joaca sunt nascuti in anii 80 si chiar 90...si ma cam trec fiorii.
Probabil o sa am un soc mai puternic cind nu o sa mi se mai spuna "domnisoara". ;-))))

Examinari

Astazi am supravegheat un examen cu doua reprezentante ale sexului frumos, sensibil si inteligent.
La un moment dat una a iesit din sala. Cealalta a venit fulgerator linga mine si in doua minute a facut-o ferfenita...N-am spus nimic dar m-am repezit spre un examinat care, salvator, ridicase o mina dorind inca o foaie de hirtie.
Birfitoarea a iesit si ea, citez, "sa-si sufle nasul". Cealalta a venit si, pina sa ma reculeg,( pentru ca eu consider ca numai si ascultind o birfa devii parte in mizeria respectiva) a si turnat 100 de grame de otrava si cucuta in urechea mea stinga. Mentionez ca nici una nu mi-e nici prietena, nici apropiata in vreun fel.
Cinci minute dupa intoarcerea suflatoarei de nas cele doua stateau de vorba zimbindu-si larg laaarg fooooaaarte larg.

Eu personal nu am iesit din sala.

Iluzionisme

Ieri am revazut un fragment dintr-un film al carui nume nu-l stiu. Anthony Hopkins este un antropolog care a trait printre gorile timp de doi ani, a ucis niste oameni si acum este inchis intr-o inchisoare de maxima securitate. Un june pshihiatru ambitios ii face evaluarea psihologica. OK. Neimportant.
La un moment dat antropologul il imobilizeaza pe doctor ii pune si niste banda adeziva pe gura si il intreaba ce i-a luat. Controlul , e primul raspuns. ( fals...doctorul neavind de fapt nici macar o data controlul). Libertatea, e al doilea la fel de fals. Iluziile e al treilea si cel corect.
Si brusc m-am gindit la ce ar fi viata noastra fara iluzii? Chiar si a celui mai realist exemplar uman? ;-)) Bineinteles ca raspunsul la o astfel de intrebare nu poate fi unul spontan( sau poate ca da) , eu inca ma mai gindesc.

Bineinteles ca, intre timp, in cap imi zdrangane inceputul unui refren a carui continuare as vrea sa o aflu...
"Unde e iluzile mele/ Care le-am avut? "

Super

Mi-a atras atentia cineva ca in Romania la orice intrebare de genul " Si cum a fost/ este etc?", cind raspunsul e pozitiv si plin de optimism se spune "super!". ( a trecut moda cu marfa, beton etc etc)
Am urmarit cu atentie sporita subiectul si am realizat ca observatia era justa. Dupa primul "super" vine in general al doilea " super " mai urlat si cam atit. Poate si un ris...Nimic altceva.
Oare nu ne putem exprima sau o fi altul motivul?
To be continued...

Poveste zoologica

Ieri am auzit la radio o stire despre un jaguar scapat din cusca, undeva prin noiembrie, la Gradina Zoologica din Bucuresti. Stirea spunea ca nu a fost vorba despre o mina criminala...Asta cu "mina criminala" m-a lasat pentru o clipa perplexa dar mi-am revenit repede. Niciodata nu mi-a placut Gradina Zoologica ( nici cind eram copil) singurul lucru care ma atragea era sa calaresc poneii. Circul cu elefanti dansatori si lei care trec neinfricosati prin cercuri de foc m-a dezgustat.
Iar acum am stat si am meditat la viata jaguarului Betty (asa spunea stirea ca se numeste). Nu stiu cum a ajuns la Bucuresti, (probabil vinduta de vreo alta gradina zoologica) insa sigur nu i-a placut aici.
Poate ca a avut o perioada de disperare in care a facut turul viitorului ei univers -o cusca. Apoi si-a cunoscut probabil vecinii -Aliosa tigrul siberian, Gaya -elefantul trist, si Gicu- ursul caruia nu ii place numele lui. Betty nu era insa foarte sociabila. Ar fi preferat singuratatea.
Se poate ca Betty sa se fi nascut in captivitate insa in singele ei cinta libertatea. In mirosul fetid si in galagia cotidiana Betty, jaguarul negru, visa la libertate. Iar noaptea, uneori, simtea mirosul padurii dupa ploaie, ca un fior sau ca o amintire indepartata.
Intr-un an si jumatate a auzit despre 114 animale care au murit. Poate ca si-ar fi pierdut speranta, dar intr-o zi a vazut o gaura in plasa de sirma printre ochiurile careia vedea lumea. Impingind in gard cite putin in fiecare zi Betty a avut rabdare. Si ziua cea mare a venit. A iesit din cusca si a ajuns intr-o cusca si mai mare -incinta Gradinii Zoologice. A inceput vinatoarea...
Realitatea e ca incompetentii au incercat sa o tranchilizeze dar, nu se stie cum, au omorit-o.
Bineinteles ca moartea ei a devenit doar un pretext pentru noi speculatii despre terenurile revendicate in interiorul Gradinii Zoologice.
In ceea ce o priveste pe Betty eu cred ca e mai fericita acum.

Reduceri

Cadoul lui M. a constat in multe multe carti. Printre autori Rene Guenon si Ioan Petru Culianu. De ce ii mentionez? Pentru ca erau la "oferta". Mai mult, cartile lui Culianu le-am gasit la "oferta speciala", probabil nu se vindusera de mult timp. Au costat 3.9 RON fiecare. Nu m-am bucurat deloc si iesit din librarie cu o o senzatie de spaima de care am scapat cu greu...

O, brad de tabla!

In Bucuresti e plin de brazi: de sirma, de tabla, de tot felul de metale, plini de luminite gablontos-stralucitoare seara si atit de tristi ziua...

Uriti mai sunteti!

Ou cu accent grav sont les sapins d'antan?

Scuze

Astazi pe o strada foarte aglomerata din Bucuresti lui Mos Craciun i s-a oprit motorul masinii. Si nu a mai pornit. Era o masina mica-mica si foarte foarte veche asa cum se cuvine (de altfel) unui mos ghinionist care probabil avea si sania in pana. A incercat el un timp sa convinga masinuta sa porneasca , iar apoi, in corul de claxoane turbate ale participantilor la trafic, a coborit si a inceput sa o impinga. Bineinteles ca nimeni nu l-a ajutat. Nici macar eu. Ma innebuneau claxoanele...

Exista intotdeauna o scuza.

Risu'-plinsu

Conversatie intre doua doamne- una in jur de 30 alta de 40 de ani- in zona ASE- ului."Draga ce nume dau astia la licee...Inainte le botezau cu nume rusesti ca Zoia Kosmodemianskaia iar acuma cu nume de necunoscuti ca Virgil Madgearu asta..."
Chiar asa.

Satanisme

Azi dimineata am vazut un copac PLIN cu ciori.Senzatia a fost cu atit mai interesanta cu cit la inceput nu mi-am dat seama ce era. Arata ca un pom de Craciun impodobit in stil satanic.;-))

Personaje

Simbata dimineata in tren la clasa 1.
Doi tineri (20-22de ani) un el si o ea. Au 3 telefoane mobile. De la Bucuresti la Predeal singura lor ocupatie e sa le frece. Cu piuituri, cu sunete de taste, cu melodii. Cind stranut imi spun sanatate...Par draguti. ;-(
De la Predeal calatoresc cu o doamna si un domn in virsta. Ea parca putin mai tinara: il bate la cap continuu: scoate suba, pune aia, stai nu stiu cum, incearca sa dormi, ce gara e asta, unde merge trenul ala? Domnul nu spune mai nimic; la un moment dat iese pe coridor si acolo ramine.
Duminica dimineata in tren la clasa 1. Incerc sa citesc "Note si contranote" de Ionescu. In compartiment e infiorator de cald. O doamna grasa si in virsta vorbeste cu tinarul de linga ea. Tare. F tare. Parca din ce in ce mai tare. Ma uit la M. Citeste Soljenitin imperturbabil. Imi spun ca am eu probleme de concentrare. Grasa incepe sa vorbeasca de religie. Apoi pomeneste o prietena pe care o face cu ou si cu otet si despre un domn cu care a fost sfatuita sa se marite si pe care l-a reintilnit in statiune si si-a dat seama ca e ...(sopteste) tigan.
Imi bag miinile in urechi ostentativ. Tinarul intelege. Conversatia inceteaza. El adoarme. Nebagata in seama doamna isi scoate o carticica de rugaciuni si incepe sa bolboroseasca...Din cind in cind( destul de des) ridica ochii se mai uita pe afara. Apoi continua: sinemiluieste, sineajuta, sineiarta. In compartiment toata lumea face striptease de tipul Baba Dochia.
Tinarul de vis-a-vis scoate o cutie de brinza topita si imi ofera un triunghi.
Sa fie primit.