Experiente

In mod ciudat am ajuns antrenoare a echipei de JV basket fete acum 2 ani. Mi-a fost groaza ca nu o sa fiu in stare sa fac nimic bun si m-am cam codit sa accept dar nimeni nu voia sa le antreneze. Riscul era sa pierd turneul si sa ma fac de ris...
Basketul a fost sportul meu preferat in ciuda inaltimii mele "pigmeice". L-am jucat 8 ani destul de constant. Dar sa-l antrenez???
Anul trecut am luat locul 3 spre uimirea tuturor.
Anul asta am invatat continuu de la cealalta antrenoare ( a echipei serioase)-care se si pricepe fiind profesionista- pe care am spionat-o, intrebat-o , terorizat-o. Mi-a placut imens sa antrenez si nu am mai luat-o drept o ocazie sa joc eu basket. A fost...altceva.
Planetele s-au aliniat si am luat locul 1.
Am batut Moscova de doua ori ( o data in finala) o echipa de 2 ori mai buna decit noi. Nu am pierdut nici un meci desi toate echipele erau mai inalte si mai atletice decit noi.
Turneul a fost insa la Bucuresti iar atmosfera din sala -plina pina la refuz a fost minunata si infernala in acelasi timp. Pentru mine a fost o experienta pe care nu o pot compara cu nimic altceva. Senzatii ciudate, sentimente de toate felurile ( am pierdut primul sfert in fiecare meci ;-)), indescriptibil...
Singurul lucru pe care l-am inspirat fetelor a fost increderea. Orice time-out si orice pauza le-am folosit 20% pentru strategii si 80% convingindu-le ca noi vom juca din ce in ce mai bine si vom cistiga in sfertul 4; spunindu-le ca sunt mai bune decit crede toata lumea dar mai ales decit cred ele ca sunt. Si asa a si fost.
In finala am pierdut primele doua sferturi; eu am crezut in continuare ca vom cistiga; in sfertul 3 adversarele au mai inscris doar doua cosuri noi revenindu-ne spectaculos , iar in 4 ele nu au mai marcat nimic. Am cistigat la 20 de puncte diferenta intr-un final apocaliptic. Fetele alergau mai repede decit o facusera vreodata in viata lor sub privirile uluite ale rusoaicelor care crezusera ca vor cistiga, tribunele urlau frenetic si erai cuprins de o forma de betie a simturilor ciudata, de o febra, de o bucurie primitiva...
Nici acum nu imi vine sa cred ca a fost real...
Dupa meci arbitrii au venit la mine si mi-au spus ca ei nu au inteles CUM am cistigat. Moscova era mai buna ca echipa. Eu sunt in continuare convinsa ca au fost increderea, speranta, credinta ca putem invinge.
Chiar daca am fi ajuns pe ultimul loc (ceea ce s-a intimplat acum 3 ani si acum 4 ani cind eram " antrenor secund" ) tot a meritat sa antrenez. Pentru diferite motive pe care poate le voi expune alta data.
In plus imi dau seama ce experienta as fi ratat daca nu as fi avut curajul/ increderea sa ma implic.
Si ma intreb: cum sa imi dau/ induc mie personal increderea asta pe care imi dau acum seama ca pot sa o transmit celorlalti???

Pentru Prietenie

Ma intorceam acasa in traficul ireal din Bucuresti. Inaintam metru cu metru, cu gindurile alandala si privirea incercind sa surprinda si altceva decit beton si sticla. ( da, peisajul s-a schimbat imens).
Trasa pe dreapta, frumoasa, curata, stralucind, neagra, clipind si sclipind una dintre masinile mele preferate Honda Civic. Din pacate in pana. Linga ea proprietarii, tineri -la vreo 30 de ani;-)) din clasa medie (daca o putem numi asa). Privind cu atentie -coloana de masini nu avansa deloc- am observa ca el tinea in mina o foaie de hirtie si, in mod evident incerca sa inteleaga cum se schimba o roata.
Brusc si prustian ;-)) mi-am amintit de prima mea pana cu Citroenul. Am ajuns la scoala si plina de nervi am anuntat pe cine am apucat ca am o pana de cauciuc. Peter a spus: " Hai ca te invat eu sa schimbi roata"! Am fost foarte fericita. Era primavara si batea vintul, " rochia se zbatea disperata sa-mi ascunda genunchii" vorba poetei, mirosea in aer a iarba si flori si aveam o acadea care-mi facea limba albastra. Am ajuns la masina si Peter a inceput sa-mi puna intrebari al caror raspuns mi-era total necunoscut. Unde a cricul, unde e roata? In sfirsit le-am gasit. Peter imi spunea ce sa fac iar eu trebuia sa execut. Sa scot roata " bolnava" a mers, dar cind a fost sa o pun pe cea sanatoasa lucrurile au devenit din ce in ce mai plictisitoare. Am aplicat metoda " miortzaiala " care functioneaza fara gres, mi-am declarat incompetenta, am afirmat ca nu pot sa tin roata ca e grea, m-am uitat gales, am fluturat din gene. Alti doi barbati vinjosi s-au oferit sa ma ajute dar Peter a fost ferm: NU! trebuie sa ma descurc singura daca mi se intimpla In the middle of nowhere...M-am murdarit infiorator peste tot, a trebuit sa renunt la acadea si sa privesc, geloasa, cum o maninca furnicile. Bineinteles ca am reusit sa pun roata, sa o pun pe cealalta la loc, sa pun cricul in cutie si cutia in lacasul ei. Entuziasmul initial imi disparuse, eram obosita si miinile jegoase ma dureau destul de tare...E drept ca nu mai am nevoie de harta ca sa schimb o roata.
Peter m-a invatat sa navighez deasemenea si nu am sa uit asta niciodata. Este una dintre cele mai frumoase experiente din viata mea. Mi-e dor de el adesea si mai ales de discutiile noastre ( si in special cele despre poezie). El stie ca imi este Prieten oriunde ne va purta viata.

Pentru tine Peter:


Muere lentamente quien se transforma en esclavo del hábito, repitiendo todos los días los mismos trayectos, quien no cambia de marca, no arriesga vestir un color nuevo y no le habla a quien no conoce.
Muere lentamente quien evita una pasión, quien prefiere el negro sobre blanco y los puntos sobre las "íes" a un remolino de emociones, justamente las que rescatan el brillo de los ojos, sonrisas de los bostezos, corazones a los tropiezos y sentimientos.
Muere lentamente quien no voltea la mesa cuando está infeliz en el trabajo, quien no arriesga lo cierto por lo incierto para ir detrás de un sueño, quien no se permite por lo menos una vez en la vida, huir de los consejos sensatos.
Muere lentamente quien no viaja, quien no lee, quien no oye música, quien no encuentra gracia en sí mismo.
Muere lentamente quien destruye su amor propio, quien no se deja ayudar.
Muere lentamente, quien pasa los días quejándose de su mala suerte o de la lluvia incesante.
Muere lentamente, quien abandona un proyecto antes de iniciarlo, no preguntando de un asunto que desconoce o no respondiendo cuando le indagan sobre algo que sabe.

Evitemos la muerte en suaves cuotas, recordando siempre que estar vivo exige un esfuerzo mucho mayor que el simple hecho de respirar.
Solamente la ardiente paciencia hará que conquistemos una espléndida felicidad.
Pablo Neruda


Traducere jalnica:

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata
ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”.

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste; cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea arzatoare ne va face sa cucerim o fericire splendida.

Cel mai frumos compliment...

A. are 18 ani. Foarte timid, profund interiorizat, vorbeste putin (si vorbea si mai putina franceza anul trecut cind a trecut pragul clasei in care se vorbeste doar franceza;-)) ) Pas le genre flatteur. Du tout.
Vine si spune: Madame cind am intrat pe usa v-am simtit parfumul. L-am urmarit, am urcat scarile si am vazut ca este lumina in clasa. Si atunci am realizat: fara dumneavoastra am fi pierduti. Madame ramasa fara cuvinte. Cam rar.

Tocmai ca nu, nu ar fi pierduti!!! Iata-i pe toti dupa clasa dementa in care pretindeam ca e reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului. Una pe care nici unul dintre noi nu o va uita: viitorul primar de Slobozia, psihiatra care repeta "Pas de contact physique!", pilotul de curse, prezicatorul de cutremure de la NASA, patisierul, femeia intretinuta, traficanta de droguri, patronul unei companii aviatice care vinde si bilete in picioare, budista, femeia de serviciu de la ONU, SDF-a, hippioata, avocatul, si cintaretul la tobe...S-a aruncat cu prajituri, s-a vorbit si s-a ris imens...Inoubliable.

Sentiment ciudat...

Mincat la Bella Musica in labirintul de beciuri. Ador peretii din caramida netencuiti. Habar n-am de ce.
Plimbare nocturna in Scheii Brasovului. Miroase a lemn ars. Lumini intrebatoare
la ferestre. Pe case semne si ani. 1902. Cite a trait casa aceea! Incerc sa imi imaginez viata generatiilor de dupa perdele.
Pe o alta casa scrie De vinzare. Oare ce te poate determina sa vinzi casa bunicilor tai din Schei ? ( bunicii insisi sigur nu ar vinde-o).( sper...)
Mi-e dor de ceva ce n-am avut niciodata. Nu e asta un sentiment ciudat?

3 e mai bun decit 4

Am facut sport de copil. La 3 ani am inceput baletul pe care l-am practicat timp de 6 ani de cel putin trei ori pe saptamina. Am facut inot, patinaj, basket ani de zile. Aerobic. Tenis. Tae Kwon Do. Alerg zilnic. Sportul face parte din viata mea in diferite forme. Pur si simplu imi place. Nu cred ca sunt fenomenal de buna la vreunul dintre ele insa probabil ca si aici ma compar cu performeri; in terminologia anglo-saxona mi se spune constant ca "you're an athlete".(acum imi vine sa rid tinind cont ca am 1.61).
Ma enerveaza cei care fac sport sporadic din motive timpe si strimbe; ma sperie cei care capata obsesii fata de sport la virste critice si care il considera o salvare din marasmul trist al psihicului si fizicului meno/ andropauzate; ma lasa rece toate fufele (M+F) care fac tenis, golf, aerobic,"sala" ca sa isi exhibe echipamentul si sa-si defuleze ultimele birfe foanfe lipsite de umor ;ii respect pe cei care rezista presiunii la care sunt supusi in societati/comunitati in care a practica un sport a devenit un "must".
La naiba, nu voiam sa incep un tratat despre sport in la minor armonic sau mai bine zis dizarmonic.
Ceea ce voiam sa spun este ca am ajuns sa antrenez echipe de sport...Amatori, antrenamente 3 luni pe an, turneu cu alte sase echipe din coltisoarele Europei. Perspectiva si prioritatile se schimba dramatic. Din jucator te transformi in antrenor...o combinatie de profesor, confesor, datator de entuziasm, sora medicala si lista ar putea continua. Anul asta echipa de fotbal a fost exceptionala. Nu spun asta pentru ca este echipa mea (observati posesivul;-)) ci ca o realitate obiectiva. Primele doua zile ale turneului am jucat 5 meciuri -cu toate celelalte echipe- pe care le-am cistigat si nu la limita. Asa ca eram pe locul 1 dupa 2 zile in uralele tribunelor si felicitarile celorlalti antrenori. Simbata- ultima zi- trebuia sa jucam cu locul 4 ca sa accedem in finala. Si in ploaia aia infernala... 0-0. Ele nu au trecut linia de mijloc decit rareori. Prelungiri. (ni s-a anulat un gol din off side.)0-0. Si iata cum am pierdut la penaltiuri. Una dintre jucatoare a alunecat in balta din spatele punctului de la 11 metri si a cazut in fund atingind usor mingea. End of story. Am pierdut deci un singur meci , cel decisiv.
Explica-le celor 15 fete care plingeau in hohote ca nu e drept dar e drept...Raspunde la fraza "asta e cea mai urita zi din viata mea" cu replica "inseamna ca esti cu adevarat norocoasa" si continua sa repeti ca locul 3 e mai bun decit locul 4.
Nu-mi mai amintesc exact ce le-am spus pe linga faptul ca viata nu e intotdeauna corecta insa la sfirsitul ultimului meci toate se aruncau in noroiul din fata portii. Fericite. 3 e mai bun decit 4.
Konietz.

Madeleines

o discoteca dintr-un orasel de provincie unde venisem in vacanta. prima mea iesire la discoteca...ma lipesc de un scaun. prietenele mele danseaza. 6 ani de balet par inutili...groaza sau rusine...impotenta...nu pot sa ma ridic...privesc.
lumina haotica. invitatia la dans: inalt slab oarecare. mi se pare batrin. (probabil ca are 20 de ani). refuz. insista. mint ca nu stiu. spune ca a invatat sa danseze cu un scaun. mai rau nu pot fi. ma ridic. 3 ore de dans. toate ritmurile. vorbim, ridem. fara identitate. la sfirsit imi spune: Laurentiu, din Bucuresti "se intilneste munte cu munte dar om cu om", mai adauga. nu schimbam numere de telefon. realizez ca am cistigat libertatea de a dansa. ii multumesc si ii promit ca nu o sa-l uit.
me olvidaras.
20 ans sont passes. Non, je n'ai pas oublie.

Carantina

Si pentru ca s-au intimplat lucruri si pentru ca nu pot spune nimic altceva acum si aici si pentru ca ei pretind ca fac community service o sa spun doar:

Durerea nu e contagioasă,
Vă asigur, durerea nu se transmite,
Nici un nerv răsucit în trupul aproapelui meu
Nu produce în mine sfâşietoare atingeri.

Durerea nu e contagioasă, durerea
Singularizează mai atroce decât zidurile,
Nici o carantină nu izolează atât de perfect,
E banal ce spun - acesta e argumentul.

Doamne, câtă literatură conţinem!
Sentimentele - vă amintiţi? - le-am învăţat încă la şcoală.
În jurul patului celui ce moare ei plâng,
Dar nu se contaminează de moarte nici unul.

Fiţi liniştiţi, privegheaţi altruişti pe bolnavi.
Nu veţi lua durerea lor, fiţi fără teamă.
A murit. Vrea cineva să-l urmeze?
Numai bocete tradiţionale.


de Ana Blandiana

Experienta glacial/ra moscovita 2

Stam la hotel Ucraina, hotel de 4 stele si 150 de dolari camera ! Dar suntem in Rusia si aici prezentarea pe internet a hotelului nu are nici o legatura cu ceea ce am gasit la fata locului. Hotelul face 4 stele doar pe dinafara si poate pe holuri. Baia imi aduce aminte de camera de la Voineasa unde nu puteai atinge nimic ca totul ti se strica sub degete; suportul de deasupra chiuvetei din hotelul de 4 stele moscovit este înclinat si se misca, exacat ca cel de pe plaiurile vilcene, n’am curaj sa pun ceva pe el de teama sa nu repet istoria cu parfumul spart…; (da da am imbalsamat statiunea …si ce ? Nu ride !) Dusul sta intr-un surub, ca al doilea sta sa cada, apa la chiuveta se deschide in sensuri diferite, adica robinetul de apa calda -din stanga- se deschide rotindu-l inspre tine, in timp ce robinetul de apa rece din dreapta se deschide rotindu-l in sensul opus. Cum invirt eu cu linguritza in cafea…e perfect pt stingaci naturalizati dreptaci…
Hotelul are acces la internet ; acces care, bineinteles, nu exista ! Este posibila conectarea doar prin telefon si contra cost… Sigur ca priza pt telefon se afla in partea opusa a camerei si nu lânga birou… Sigur ca pt accesul la internet, fie el si prin telefon, trebuie platit un « diepozit » de 10 dolari, in avans, la ghiseul special de langa receptie ; avem cablu dar sigur ca nu prindem decât doua canale nerusesti ; iar bateriile telecomenzii isi dau obstescul sfirsit (sunt in faza terminala, oricum). Ca sa stingi lumina trebuie sa te deplasezi pana lânga usa de intrare a camerei, acolo se afla unicul intrerupator ! Curat patru stele, n’am ce zice ! oare cum o fi la 2 stele...?Si nu e vorba de snobism; am stat in Youth hosteluri si am fost fericita (am avut si plosnitze o data, nu eu, camera, ca le-am exterminat rapid si dureros dupa ce m-au muscat in prima noapte ingrozitor, si am respirat spray de gindaci o saptamina!!!)) Dar aici...2000 de camere un monstru fardat pe dinafara, deghizat si cu aura de 4 stele ...Ce senzatie! atitea mii de oameni facind aceleasi gesturi in camere neutre si triste.

Se pare ca rusii te intreaba « cash sau credit card » si-ti zic « you have to PAY NOW…” inainte sa-ti spuna buna ziua adica “dobir deni” ! Si logic e sa –ti imaginezi ca doar unul din raspunsuri e corect : cash !!! Nimeni nu prea vorbeste engleza; avem o cucoana-receptionera cu mustata care te întreaba: «Da… Uatî du iu vant ? » « ueitî a minitî », « ueitî »… Ieri toti rusii abordati pt a le cere ajutorul in ce priveste o directie sau alta mi-au raspuns cu total “diezgust” -sau nu mi-au raspuns de loc. Sunt parca neprimitori, nemultumiti, complicati, rastiti, repeziti, acri ; cel putin ospatarii parca au fost pedepsiti toti de tatuca Stalin si obligati sa faca meseria asta ; n-ai avea parte de un zâmbet nici daca îti încremeneste fata ta într-un rânjet continuu, ca provocare ! In magazine la fel, am senzatia ca vânzatoarele de pe vremea lui Ceausescu au fost teleportate aici, toate sunt scirboase si te întreaba cu un gest aruncat al capului “Shi vriei’ pe limba lor ; daca vad ca nici nu le vorbesti limba, ori se uita fix si îndelung la tine, parc-ai fi extraterestru, si nu mai scot o vorba, ori izbucnesc in râs, ori îti trântesc produsele pe tejghea. Azi, poate pt ca frigul le-a mai amortit dezgustul pt viata si straini, am dat doar un rus amabil si cu o urma de saliva inghetata pe barbie (scârbos dar amabil) care vorbea engleza ! Victorieeee !
"La Moscova, da, la Moscova...!" M-am bucurat cind am auzit ca turneul de basket e la Moscova (in scris, pronuntarea mi-o imaginez asa: MmUuOOoSsCcOOoVvAAA!!!... Pentru ca rusii respira literele, le dau un fel de maretie, de viata a lor si le rostesc nu numai din suflet ci din maruntaie parca smulse cu durere). Acum cred ca am nevoie de mai multe pahare zdravene de vodka pt a regasi entuziasmul.
NUORUOC!

Imi aduc aminte ce încântata eram la Varsovia ; ca dovada a naturii umane superficiale, încântarea se datora hotelului de 5 stele cu portar si fete zâmbitoare la receptie, cu sala de sport si jacuzzi faptului ca era cald, ca cei cu care intram in contact erau amabili si cand auzeau de Romania se manifestau bucuroso-zgomotos-oarecum… Acum suntem la (doar) doua statii de metro de buricul tirgului, e frig, nimeni nu zâmbeste, femeia care dadea zapada pe scarile de la metro aproape m’a maturat boscorodindu-ma in limba ei rastita…
Nici poze n’am facut… Cred ca pe frigul asta nu numai ca refuz sa imortalizez vreo amintire, dar si aparatul ar refuza sa inregistreze imaginile. Am facut totusi o poza, din camera, turnurilor din aripa vecina a hotelului. La Moscova exista 7 cladiri identice, un fel de Casa Scânteii de la Bucuresti; intr’una stam noi.

Experienta glacial/ra muoscovita 1

Am gasit acest jurnal din 2006 si m-am hotarit sa-l pun aici. De ce ? Habar n-am.

Fac ce fac si am parte de experiente unice (este doar o auto- ironie –un pic amara sa nu ne lasam pacaliti de cuvintescrise in care tonul, ochii, zimbetul lipsesc)! Plecare la 4 dimineata. Copii buimaci, adulti si mai buimaciti…o forma oarecare de tristete o forma oarecare de bucurie. Ciudata stare...Avioanesalideasteptare diutifiuri pasportkontrol.un frankfurt nonfrankfurt
Prima oara la Moscova ; tocmai acum cand in Rusia se înregistreaza recorduri de temperaturi negative! Minus 30 de grade Moscova n-a mai vazut demult si eu niciodata ! Dupa experienta asta cred ca mi-am schimbat sistemul valoric friguros )
La hotel e atat de cald încat am transpirat îmbracandu-ma ! Si am vrut sa deschid fereastra ; dar e intepenita intentionat! Mai exact prinsa cu 4 suruburi mari si late ! Asa ca am pus in priza ventilatorul!!!!!, care tocmai am intrebam ce Doamne iarta-ma cauta în camera pe vremea asta; uite ca i‘am descoperit rostul! Sau poate unul dintre ele...
Am iesit afara din hotel. In fata mea se afla o domnita mai infofolita ca mine si care in momentul in care a simtit “briza” de minus 20 de grade a scos un UOOOFFF rusesc si din rarunchi si s-a cocosat brusc, cât era de mândra! M-am incordat la rându-mi si am facut primul pas ; nasul mi-a inghetat instantaneu si mii de ace imi intepau narile cu fiecare respiratie ; cu fiecare pas. 10 pasi… la al unsprezecelea pulpele picioarelor imi erau deja degerate si din ochiul stâng imi curgeau lacrimile siroaie. M-am certat in gând pt proasta inspiratie de a ma fi dat cu rimel care bineinteles curge… si in acelasi timp, ingheata ; însa o lacrima neagra si inghetata sub ochi pe frigul asta nici nu se observa ; toata lumea e mai mult sau mai putin vânata, asa ca ma voi incadra perfect in peisaj…eu sa fac nota discordanta?Sa ies in evidenta? Jamais))))))))))))))
E frig, e adevarat, e al naibii de frig, e ger, e ...tre’sa aiba eschimosii un cuvint pentru a descrie ce e, dar culmea, nu e frigul ala care iti intra in oase si care iti face pielea sa usture imediat ce ai dat de caldura… Tot ce nu e acoperit ingheata pe loc, simti ca daca te incrunti sau te strambi ti se va sparge fata adica gingasu-mi chip; vantul nu bate insa, si daca te misti –si te misti, frate, iar viteza de deplasare e dubla in astfel de conditii- nu e chiar asa de cumplit.:))(ce sa zic si eu...!) Doar ca haina mea face un zgomot cam ciudat, parca ar fi de tabla…si chilotii la fel. (sorry!) Noroc ca am ghete bune, si nu mi-e frig la picioare! )Ei bine, minus douazeci de grade celsius si labutzele mele sunt ok ! Nu insa si pulpele picioarelor ; de la genunchi in sus am senzatia ca pantalonii îmi sunt din gheata si cu toata haina lunga, acolo simt cel mai bine frigul ; iar pielea imi e rosie cum n-am vazut-o niciodata ! La fel si fata : rooosieee, rooosieee, parca sunt un rac fiert !

Dar divaghez...miine o sa vorbesc despre hotel . O experienta. E interesant sa locuiesti in Casa Scinteii....am niste observatii....

La Belle Dame Sans Regrets

Dansons tu dis
Et moi, je suis
Mes pas sont gauches
Mes pieds tu fauches
Je crains les sots
Je cherche en vain les mots
Pour m'expliquer ta vie, alors
Tu mens, ma Soeur
Tu brises mon coeur
Je pense, tu sais
Erreurs, jamais
J'ecoute, tu parles
Je ne comprends pas bien
La belle dame sans regrets

Je pleure, tu ris
Je chante, tu cries
Tu semes les graines
D'un mauvais chene
Mon ble s'envole
Tu en a ras le bol
J'attends, toujours
Mes cris sont sourds
Tu mens, ma Soeur
Tu brises mon coeur
Je pense, tu sais
Erreurs, jamais
J'ecoute, tu parles
Je ne comprends pas bien
La belle dame sans regrets...

A suivre, peut-être…

Onze mille kilomètres, neuf pays et une île à nom caressant : Norderney
Combien d’orgueil me faudrait-il pour pouvoir en écrire ? Je laisse les notes telles que je les ai griffonnées dans la voiture.
Belgique, notes au bord de la route :
Mélange étrange d’églises et de granges
Entre deux berges La Sambre gamberge
Cathédrale et citadelle
Avec trois couleurs on dessine le ciel
Ici le temps s’est arrêté

Noms que j’ai aimés : Bouge, Champion (l’un après l ‘autre) Froidestressées, Etréaupont, Fourmies, Chapelle
Hulst, Dendermonde, Beervelde, Eeklo, Zelzate, Destelbergen, Kortrijk Rijsel
Villedieu les poêles, Nort sur Erdres

Alsace Lorraine Anjou Picardie Touraine Ardoisière Haute Normandie Basse Normandie Bretagne La Manche Maine Aisne Oise

MFM l’émotion partagée Nostalgie Skyrock Tendance Alouette Atlantis Amour côte d’Amour

Les nuages, les capricieux, les éternels voyageurs, les pluies fragiles, les fleurs voluptueuses le vieux soleil, maisons sages, des villages inconnus, la vallée de la Loire rivière fleuve sauvage commencent des commencements

Châteaux...seigneurs et troglodytes vivant dans les rochers St Etienne de Chigny. Je vais développer ca une fois…
.
La Beauce « le grenier de la France » désolation totale, champs de blé immobiles ...il y a un monde ailleurs.

Anvers Bruges et Gent –époustouflant - j’y reviendrai pour des vacances « bourgeoises »

La Leffe couleur du miel que j’ai bue en Belgique au café près de la frontière avec sa mousse douce comme le miel

Brouillard salé hors saison quelqu’un cherche une adresse inconnue

Le goût des amandes des nectarines des tuiles aux amandes moules crêpe sucre beurré, glace au cassis

Eau de toilette dans les toilettes de la station de service à Pommiac

This mélodie is une mélodie for you

Crep’uscule, Chez Zanzan restaurant chaleureux

J’ai plus le temps, j’ai plus l’envie.
A suivre, peut-être…

Da...

Am dat de poezia asta (Cartarescu pour les connaisseurs ;-))) si mi-am dorit si mi-am dorit si mi-am dorit sa o fi scris eu.


vai mie, rana s-a inchis
vai, sangele s-a uscat
si a facut coaja.
oh, doamne, m-am vindecat!

de-acum o sa ma mestece fericirea
o sa ma sfartece seninatatea
si nebunia care a fost n-o sa mai fie de-acum niciodata,
nu, n-o sa-i mai sarut umarul.

viata o sa-mi treaca in pace si armonie
cu lecturi bogate, cu mese regulate.
sanatatea o sa-mi manance plamanii.
ratiunea o sa-mi sfasie creierul.

vai, rana, rana mea draga
rana placuta vietii mele
rana pentru care am trait, pe care mi-am zgandarit-o cu unghiile
s-a inchis. oh, doamne, sunt vindecat!

si niciodata febra n-o sa-mi mai aprinda
veioza vietii pana la ars.

"Like colored clouds miraculously frozen in an object"

Scriu din nou (nu, nu vorbesc de blog ci de alte scrisuri) ; scrisul a devenit un fel de ispita, un cintec de sirene; ba nu, e mai mult pentru ca nu-mi ofera promisiuni; imi ofera concretul: aici si acum; cuvintele care vin si se astern si-mi dau prin insiruirea lor placerea si linistea, cuvintele care nu vor sa vina si frazele sleampete si stirbe care ma chinuie rinjindu-mi in uritenia lor. De fapt cel mai mult ma deranjeaza lipsa de substanta. Prea multe cuvinte care nu spun nimic. Lipsa de forta. Dar cuvintele pe care le scrii asa gratuit iti sunt prietene : te arata asa cum esti, e greu sa te ascunzi de ele. Se tot foloseste expresia ca intr-o oglinda venetiana...cum oare erau oglinzile venetiene? Pe ce si bazeaza renumele? O sa caut... Am gasit un fragment care imi place.(desi nu are prea mare legatura cu oglinzile...aparent ;-)) )
“The glass of Murano has a quality which industrial glass will never be able to equal; perhaps because the material was born on a island, that for 1000 years lives around glass, perhaps because the manual tradition is still very strong, perhaps for other reasons, it maintains a depth and a transparency like colored clouds miraculously frozen in an object!”
Mh, suna bine, "like colored clouds miraculously frozen in an object”. Ce bine ar fi macar un cuvint sa gasesc care sa sune “like a colored cloud miraculously frozen in it”.

Muzici

Unii oameni stiu sa asculte muzica …altii nu ;-))
Pentru mine oamenii din prima categorie au un farmec aparte; ii admir tacut pentru ca mi se pare ca au o extracapacitate pe care eu nu o am.
Ieri cautam un loc linistit unde sa lucrez ceva si am ajuns, nu stiu cun, in biroul lui old M. Good old M. Si asa, nu stiu cum, am inceput sa vorbim despre muzica si am ajuns sa ascultam muzica impreuna. Si sa spunem lucruri. Sa observam detalii. Am avut curajul sa-i spun ce credeam. Sau mai bine zis ce simteam. Si-am ascultat in liniste. Am si dansat...(cred ca sunt singura fiinta care l-a facut pe M sa danseze...;-)) Se uita lumea ca la comedie cu accent pe e da nu avea curaj sa zica nimic...
Am mai invatat cate ceva si mi-am dat seama ca poate nu sunt un ascultator atit de mediocru pe cat ma consider. Il cunosc pe M. de 4 ani iar el nu va mai fi la anul aici. E prima data cind ascultam muzica impreuna...Sunt obisnuita sa comentez carti, filme , piese de teatru, emisiuni dar muzica nu prea...
Poate e prea personal..N-am chef sa scriu mai mult sunt prea suparata ca am ratat momente care nu vor mai reveni...
Si here you are una dintre melodiile care ne-au placut la nebunie. Sper sa va placa...