marți, 19 iunie 2007

Vis

Doar alb si negru. O multime mare de oameni mergind toti in aceeasi directie. Eu cu fata in sensul lor de mers indreptindu-ma insa cu spatele in directia opusa.

joi, 14 iunie 2007

Da...

Am dat de poezia asta (Cartarescu pour les connaisseurs ;-))) si mi-am dorit si mi-am dorit si mi-am dorit sa o fi scris eu.


vai mie, rana s-a inchis
vai, sangele s-a uscat
si a facut coaja.
oh, doamne, m-am vindecat!

de-acum o sa ma mestece fericirea
o sa ma sfartece seninatatea
si nebunia care a fost n-o sa mai fie de-acum niciodata,
nu, n-o sa-i mai sarut umarul.

viata o sa-mi treaca in pace si armonie
cu lecturi bogate, cu mese regulate.
sanatatea o sa-mi manance plamanii.
ratiunea o sa-mi sfasie creierul.

vai, rana, rana mea draga
rana placuta vietii mele
rana pentru care am trait, pe care mi-am zgandarit-o cu unghiile
s-a inchis. oh, doamne, sunt vindecat!

si niciodata febra n-o sa-mi mai aprinda
veioza vietii pana la ars.

miercuri, 13 iunie 2007

Nada importante Traducciones

Comprendemos/ Entendemos y creemos solo lo que es percibido por nuestros sentidos. SE nos puede ocurrir de ser testigos de un accidente y que seamos marcados, afectados, afligidos por una semana, pero leemos indiferentes y quizá divertidos la información picante en el periódico de la tarde que transcribe el numero cotidiano (del orden de decenas de millares) de los accidentes que pasan al globo terrestre/en el mundo. Todo tiene que ver con la nuestra incapacidad de imaginar un dolor invisible, inaudible o que no hemos sentido. Nos fue dado el sufrimiento strictemente compartimentado pero suficiente para que no seamos tentados de pasar mas allá de los muros/ las paredes que nos separan. ¿Como podría ser de otra forma? ¿Como podríamos vivir con la carga de pensar en algo diferente de lo que nosotros vivimos?
Como podríamos continuar de existir si imagináramos, si tuviéramos el poder de imaginarnos que el mismo momento de/en mismo tiempo con nuestras vacaciones al mar y de nuestro juego infantil en la nieve, en la tierra se desarrollan/ se pasan algunas guerras, algunas revoluciones y algunas copulaciones. Como podríamos comer tres veces al día si comprendiéramos de verdad que sobre el mismo planeta un pueblo entero desaparece por inanición.

Lo sabíamos por cierto. Nos las han mostrado las fotos turbadoras, pero quien es capaz de sufrir por la parte invisible (mismo fotografiada) de la Luna? Todo fue predicho, nos salva la falta /ausencia de imaginación.
Me quedo en el centro del cubo que, eufemísticamente se llama mi cuarto, y tensionada escucho. No oigo nada, y nada sería mas sencillo que decir “hay silencio” pero al otro lado / allende de las paredes delgados y de las minúsculas distancias, en otros sobrepuestos cubos yo se que susurra un vacarme nebuloso y que si tengo la fuerza de apretar los dientes por olvidarme de mi , oigo a los viejos acercándose/acercarse a la muerte y los huesos de los niños creciendo, oigo a los millones de maridos disputándose y durmiendo al lado, y a millones de jóvenes jurándose que van a quererse de otra manera; oigo los aviones que transportan las bombas pasando POR ENCIMA de las nubes exóticas y las frutan cayendo de los árboles en las tierras desconocidas, y la respiración de los que duermen en las cárceles lejanas y los lemas/eslóganes (lozinca) extraños de incomprensibles manifestaciones y el susurro de la sangre escurriéndose en la tierra… ¿Pero cuantos segundos de imaginación un hombre/ puede /uno permitirse? Hay silencio en mi cuarto.
Me ocurrió a menudo/ muchas veces de lamentarme de la falta/ ausencia de simplicidad del universo. Al contrario todo me parece ahora elemental. Felices aquellos a cuyos les falta la imaginación, el loro es el reino del silencio. Alegrémonos: en una medida mas o menos grande se nos fue dado/ destinado de estar como ese creyente de Camus que en medio de un sermón que arrancaba las lagrimas de todos se quedó indiferente y respondió a los que le reprochaban la frialdad que era de otra parroquia.

marți, 12 iunie 2007

Parfum

Am iesit din casa dimineata si m'am indreptat spre masina parcata undeva in spate pe o straduta. La un moment dat m-a invaluit un miros...indescriptibil si m-am gindit trufas: asa frumos,insidios si gustos miroase parfumul meu?
Am mai inspirat inca o data adinc si deodata mi s-a revelat parca taina tainelor: au inflorit teii!
Senzualitate extrema intr-o dimineata aparent anosta.

luni, 11 iunie 2007

Taraboanta PHD

Mh...sunt nedreapta.
Nu era o taraboanta era o...cred ca se cheama camioneta. Era noua si stralucitoare. Se numea Renault MASTER.Iar proprietarul sau soarta i-au pus numarul de inmatriculare B- 17-PHD
Pana si in lumea masinilor exista 'telectuali.

miercuri, 6 iunie 2007

Eadem, sed aliter

Am avut de curind o zi in care trebuia sa privesc niste oameni care dadeau un test sau un examen.
In timp ce ma plimbam printre ei, gindurile colindau ametite prin cotloane si deodata mi-a venit in minte un citat: "istoria e scrisa de invingatori". In sfirsit...nu inteleg de ce ma gindeam eu la istorie...
De acolo am continuat: dar istoria noastra personala, anonima? Da, ce-i cu ea? Oare avem timp sau dispozitie sa ne gandim la viata noasta asa "les yeux ouverts"?(asta e titlul unei carti-interviu cu Marguerite Yourcenar)
L-am intrebat si pe M. cind am ajuns acasa, a spus ca foarte-foarte putini oameni o fac. Mie mi se pare ciudat...l'am contrazis, bineinteles ;-)) dar el mereu are dreptate cu lucrurile astea si imi spune ca sunt "literaturizanta" si "idealista". (dar le spune cu drag si ma face sa zimbesc).
Eu mereu ma opresc si ma uit inapoi la viata mea si la ce am facut si am simtit, la ce am vrut si s-a implinit si la ce mi-am dorit si inca nu, la deciziile pe care le-am luat, la oamenii pe care i-am cunoscut si au contat...si reflectez. Ideal ar fi sa si invat ceva si probabil, inconstient, se intimpla.
(M. zice ca le cer oamenilor prea mult: introspectie, retrospectie,un fel de pact de sinceritate...)
Tot in sala aceea stateam si ma gindeam cum in vremurile trecute oamenii erau obligati sa-si scrie autobiografia. Ca sa te verifice Partidul si sa te controleze. Pervers si sinistru. Biografia schilodita era scrisa dintr-o singura perspectiva.
Cind ne gindim la istoria noastra anonima oare prin ce filtre o trecem? Ce lentile fumurii, ce sepia, ce clar-obscur? Ce selectii facem, ce mai tinem minte , ce am uitat? Cum ne construim amintirile?( eu le consider o constructie elaborata)

Revin la locul comun: "istoria e scrisa de invingatori". Rezulta ca cei care isi scriu istoria propriei vieti, sunt invingatori. In ce lupta?

luni, 4 iunie 2007

Manele si Telenovele sau Telenovele si Manele

Ma uit foarte putin la televizor (si bine fac).Ieri am dat de o emisiune "Trenul vietii" si pentru ca l-am vazut pe Marius Vasileanu (pe care il cunosc de cand incerca sa deschida o catedra de istoria religiilor intr-un liceu bucurestean) m-am uitat pentru un timp. Era si Marius Bodochi (actor pe care il vazusem in cateva piese si imi placuse foarte mult), Toma Danila (actor), o jurnalista necunoscuta si un domn cantator de manele. Subiectul discutiei: manele si telenovele sau invers. A fost o experienta infioratoare: cei doi actori plus Florina Cercel care a dat telefon ca sa sustina punctul de vedere incercau sa ne convinga ca si telenovela e un act de cultura daca are un regizor bunicel si niste actori mai de calitate. Mai mult, Marius Bodochi cu in aer arogat si pompos ne sugera ca el joaca in telenovele ca sa, vezi Doamne, aduca lumea la teatru. Uite, mǎre, cum se ridica populatia Romaniei si se repede la teatru sa-l vada pe marele actor!
Stiam de la o prietena actrita ca Marius Bodochi are o obsesie a aparentei fizice ca isi lucreza muschii pe care ii exhiba apoi in fata colegelor spre a fi admirat dar am crezut ca este o manifestare a virstei de mijloc poetic numita si vara indiana. Nu am crezut ca este atat de supeficial, gaunos si mai ales ipocrit! Daca era sincer si spunea : „nu vreau sa vin la teatru cu troleibuzul, vreau sa am bani sa-mi cumpar carti,sa merg in concediu si sa vad lumea”....Sau chiar "imi place sa maninc bine- sa ma imbrac bine- si sa am si eu o casa" de aceea joc in telenovele , l-as fi inteles omeneste desi cuprinsa de o anumita tristete cu nuanta de dezamagire. Si Marcel Iures a vrut toate astea dar a ales o alta cale.
Dar sa spuna ca telenovela e OK atata timp cat exista si unu doi actori buni in ea, ca el joaca un rol complex al unui personaj bun si rau in acelasi timp (fenomenal domle!) si sa pluseze afirmind ca "si el mai asculta cate o manea la cate o petrecere si ce e rau in asta” „iti mai ondulezi soldurile” e ...nu am cuvinte...jalnic. Domnule Bodochi , salile de teatru bucurestene sunt pline inca, si nu de pasionatii de manele.
Marius Vasileanu are prea mult bun simt...A intrebat-o doar pe Florina Cercel care daduse telefon ca sa sustina acelasi punctul de vedere,daca o manea cintata de un cintaret bun are o valoare mai mare. „Doamna teatrului romanesc” a dat din colt in colt si emisiunea a continuat intr-un penibil desavirsit. Domnul care canta manele s-a declarat „discriminat” pentru ca nu se „da” manele la televizor.A sunat si un aparator al manelelor student la jurnalistica (NB) incult si agramat care i-a spus moderatoarei ca „domnul de linga dvs are oftica pe manele” si ca acestea „nu vorbesc numai de Mercedesuri si bani ci si ...de dragoste”. Aici era puterea miraculos transformatoare a dragostei. Iata!
Nimeni nu a dat atentie statisticilor pe care le citea Marius Vasileanu si care ne atrageau atentia ca ne transformam intr-un popor de analfabeti si ca scoala nu te mai invata chiar nimic...n-am mai rezistat.
Domnu’ Bodochi o sa va zica lumea Alfredo pe strada (sau cum o sa va cheme in telenovele) , o sa va strige numele la Mall, o sa plinga gospodinele si fetele tinere in fata virilitatii dvs, o sa inchine ode in ritmuri de manele.. O sa cintati „valoarea mea valoarea mea” si cintece dedicate postului la care se difuzeaza capodopera si o sa va unduiti trupul pe unde „vrea muschii dvs”. Da’ eu la teatru nu mai vin sa va vad.