Viziune

"Tara e un santier", parca asa suna o lozinca veche care imi pulseaza undeva intr-un colt de creier.
Oricum drumul meu de la serviciu acasa e un santier. Nu se lucreaza doar pe o strada ci pe vreo trei. Asteptind in coada imensa de masini privesc deseori in gol, absenta cu gindurile valatucind departe. Uneori am avut impresia ca vad un film pe repede inainte, cu imagini prea frenetice ca sa le poti surprinde si care iti lasa doar o senzatie halucinanta de irealitate.
Ieri insa, blocata in trafic am vazut o scena desprinsa parca dintr-un film science-fiction: un om traversa drumul iar dupa el venea un excavator. Excavatorul parea un animal urias si blind care il urma docil pe om, avind in cupa niste pachete pe iti dadea impresia ca le cara -asa cum unii ciini aduc ziarul sau chiar anumite mici cumparaturi spre mindria stapinului.
Omul s-a intors si a parut ca ii spune ceva Excavatorului care a clatinat din ..."cabina" si, resemnat a continuat sa il urmeze in acelasi ritm lent, somnoros in atmosfera psihedelic-prafoasa a strazii.