Exercitiu de admiratie

Marti cite ceasuri rele?

Cind m-am sculat la 4.30 nimic nu anunta ca ziua va incepe atit de prost. Mi-am luat cartea pe care mi-a adus-o direct in clasa bibliotecarul nostru The Road de Cormac McCarthy. Aici trebuie sa divaghez;-)): am fost total uluita cind a venit sa mi-o aduca: noi avuseseram citeva discutii despre carti si stiam ca e un lector avizat (oups ia te uita am ajuns sa folosesc cuvintul lecktor cam des...)Chiar ma bucuram ca mai am cu cine vorbi si despre altceva decit scoala si vaicareala. Dar sa-mi aduca personal cartea care-i si apartine, mai rar. Am timp n-am timp o s-o citesc. (si chiar nu e rea, dar ma face sa-mi dau seasma ca nivelul englezei mele a luat-o din nou la vale sau hoinareste doar pe colinele limbajului de zi cu zi si ale slangului).
Asa...si cum citeam eu linistita stiind ca abia de la 6.45 am tenis deci pot sa plec la 6.20, unde nu incep mare sa aud prin termopane niste huruituri inspaimintatoare...Alarmele masinilor urlau intr-un cor, nu antic ci nouveau-antique asa ca pina la urma ma uit pe geam. Si ce vad? Tancuri. Tancuri si iar tancuri.
M-a strabatut un sentiment rau si m-am gindit la bunica. Doua razboaie mondiale a prins + revolutia romana...A trait aproape un secol, nascuta fiind in 1900 si fiind foarte longeviva.
Si apoi mi-a venit in cap poezia pe care o discut cu A2-ul:
"Oh Barbara
Quelle connerie la guerre
Qu'es-tu devenue maintenant
Sous cette pluie de fer
De feu d'acier de sang
Et celui qui te serrait dans ses bras
Amoureusement
Est-il mort disparu ou bien encore vivant
Oh Barbara
Il pleut sans cesse sur Brest
Comme il pleuvait avant
Mais ce n'est plus pareil et tout est abîmé
C'est une pluie de deuil terrible et désolée
Ce n'est même plus l'orage
De fer d'acier de sang
Tout simplement des nuages
Qui crèvent comme des chiens
Des chiens qui disparaissent
Au fil de l'eau sur Brest
Et vont pourrir au loin
Au loin très loin de Brest
Dont il ne reste rien."
Livresca am mai devenit...Era sa ma apuce starea de meditatie da' m-am abtinut.;-))

M-am prins ca tancurile sunt pentru defilarea de 1 Decembrie si m-am gindit ca avem destul de multe...
Am mai citit eu in zgomotul infernal si apoi am plecat. Era un frig afara si un vint...ca mai sa ma ia pe sus...Muoscova Muoskva.

LA Piata Presei doi polititsti degerati. Unul fuma. Mai sa-i compatimesc. Se face verde, dau sa plec, incep sa se agite: ca s-o iau la stinga nu la dreapta. Ce sa fac, o iau, da ma apuca toti nervii. La naiba daca stiu cum am ajuns mai ales ca mergeam cu 130...Am oprit intr-o statie de autobuz (mi-a intrat si ABS -ul ...) si am intrebat. Eram pe drumul cel bun... Am spus ca intirzii , am intirziat, doar 35 de minute de tenis ...la 7.40 sedinta unde oamenii nu inteleg sa discute probleme ci cred ca totul ii priveste pe ei; per-so-nal.O domnita aproape ca a plins...

Sa vedem cum va continua ziua asta...

Muzica

Tagul de la Oedip: cu ce muzica am crescut?
Stau si incep sa-mi sune muzici in cap, si-mi amintesc chiar si cuvinte pe care atunci nu le intelegeam...( chiquitita pe care o cintam chiquichita...;-))

Eu inteleg prin muzica cu care am crescut cea pe care am ascultat-o fara s-o aleg.

Copil fiind mama imi cinta foarte mult. Ce-mi cinta? OMG.......

Mondial_Romanta fara ecou



Zaraza


Ileana Sararoiu De ce oare eu te-am cunoscut


Pe linga plopii fara sot



Oriunde mergea cu mine de la 3 ani in sus eu cintam cu sau fara invitatie. Si-acum imi amintesc cum, pe la 6 ani cind mergeam la germana, i-am cintat unei doamne in troleibuz tot soiul de cintece de genul celor de mai sus de-a ramas saraca uluita ca un copil cinta asa ceva.

Imi mai amintesc clar o emisiune muzicala de la radio. Se numea Curierul melodiilor iar eu intelesesem Circul Beloti(iii). Si acum mai stiu cum ma gindeam eu/ chinuiam sa inteleg de ce se numeste emisiunea asta circ daca ei doar cinta. Am gasit foarte multe argumente.;-))
Acolo am ascultat Angela Similea, Margareta Pislaru( pina la un punct) Corina Chiriac , Mirabela Dauer etc etc dar si:


Celentano



Cutugno



Marina Marina Marina



Boney M



si bineinteles ABBA



Probabil nu-mi amintesc multe. O melodie care m-a impresionat profund de copil este asta. De ce? Cine stie...Si acum are acelasi efect.

BALADA, Cprian Porumbescu



Am ascultat si muzica populara si ceva muzica simfonica, cam tot ce se asculta prin casa dar la un moment dat am reusit sa-mi aleg singura muzica. Atunci crescusem. Nu o includ aici...

Am crescut intr-o lume in care pina si muzica era interzisa. Absurditate a absurditatilor. Am crescut intr-o colivie in care teoretic "pasarea nu stia ca nu stie sa zboare". Si daca, arhetipal, isi amintea zborul?

Credo

Cel mai frumos compliment...

A. are 18 ani. Foarte timid, profund interiorizat, vorbeste putin (si vorbea si mai putina franceza anul trecut cind a trecut pragul clasei in care se vorbeste doar franceza;-)) ) Pas le genre flatteur. Du tout.
Vine si spune: Madame cind am intrat pe usa v-am simtit parfumul. L-am urmarit, am urcat scarile si am vazut ca este lumina in clasa. Si atunci am realizat: fara dumneavoastra am fi pierduti. Madame ramasa fara cuvinte. Cam rar.

Tocmai ca nu, nu ar fi pierduti!!! Iata-i pe toti dupa clasa dementa in care pretindeam ca e reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului. Una pe care nici unul dintre noi nu o va uita: viitorul primar de Slobozia, psihiatra care repeta "Pas de contact physique!", pilotul de curse, prezicatorul de cutremure de la NASA, patisierul, femeia intretinuta, traficanta de droguri, patronul unei companii aviatice care vinde si bilete in picioare, budista, femeia de serviciu de la ONU, SDF-a, hippioata, avocatul, si cintaretul la tobe...S-a aruncat cu prajituri, s-a vorbit si s-a ris imens...Inoubliable.

Dimineata devreme

Dimineata foarte devreme. Parte a zilei pe care foarte multi o detesta iar eu o iubesc.
Nu prea mai am benzina. Ajung la Petrom si ma astept ca intotdeauna sa faca "schimb de tura". Adica pur si simplu benzina nu curge, casele de marcat sunt mute iar amploaiatii schimba impresii fara sa-ti spuna nimic. Clientii buimaci intreaba daca pompa 2 e stricata. Singura explicatie este: Asteptati, se face schimb de tura.
Nu, astazi nu e schimb de tura. Stimabilul pune benzina si stiu ca o sa-mi stearga geamurile. Nu am marunt, benzina o platesc cu cardul asa ca vreau sa cumpar prostioare cu cash asa, ca sa am sa-i dau 2 lei. Dau 10 lei imi da rest 5. La naiba, au costat fix 5 lei. O rog sa-mi schimbe. Vreau sa platesc si benzina. Card au doar la casa cealalta asa ca ma mut la a doua coada. Ma adincesc in ginduri. Platesc, semnez, ies. Ii intind omului doi lei si observ ca ma priveste uimit, dar nu-i ia. Insist. Va rog zic eu. Ce-i cu asta zice el? Imi privesc mina; ii intindeam bonul de casa. Uf! We never change...;-))
Plec. E o ceata aproape ireala, parca merg printr-un tinut necunoscut. La fel de interesant ca cel al gindurilor. Imi place sentimentul.
Incepe o noua zi...

Plesu "reloaded" ;-))

Daca ma gândesc bine, reprosul esential pe care îl am de facut tarii si vremurilor este ca "ma împiedica sa ma bucur de frumusetea vietii".

Din când în când, îmi dau seama ca traiesc într-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori.
Am uitat misterul adânc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat.

Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop.
Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza în nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocenta vreunui surâs, farmecul tacut al câte unui colt de strada.

Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si Mihaela Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase, Constantinescu si Agathon, Talpes si Garcea ar exista cu adevarat.

Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut încrederea în virtutile natiei si soarta tarii, în rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii - la conservatori, postmodernistii - la elitisti. Batrânilor le apar frivol, tinerilor - reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii,
autenticitati.

Ma misc, de dimineata pana seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta. Respir crispat si pripit, ca într-o etuva. Când cineva trece printr-o asemenea criza, de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit în prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti între esential si accesoriu, ca, în sfârsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului.

Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mâna a doua, avem conducatori de mâna a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.

Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am urâtit, ne-am înstrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamântul si oamenii.

Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.