Mediocritatea

Daca nu am timp sa scriu macar am timp sa citesc...;-)
Iata, Petru Cretia despre mediocritate...

La originea lui, cuvantul mediocritate exprima
calitatea a ceva care se afla la mijloc intre poalele
unui munte si pisc, asadar nici jos, nici sus. Nici alb,
nici negru: cenusiu; nici rece nici cald: caldicel. De
fapt, daca dam cuvintelor bun si rau sensul lor cel
mai general si mai abstract, mediocru inseamna nici
bun nici rau, ceva care se afla la mijloc, intre ele, si
se afla acolo prin statutul sau definitoriu. Fireste, in
lume nu toate pot sa fie numai in vale sau numai pe
culmi, exista pretutindeni ceva intre ele, o realitate
mediana tot atat de reala si de legitima ca si extremele
ei. Si atunci e cazul sa ne intrebam de ce calificativul
mediocru a ajuns sa aiba un sens peiorativ: daca
spui despre cineva ca are o inteligenta mediocra sau,
mai rau, ca este un om mediocru, il jignesti. In fond
ce este atat de rau in a nu fi nici stupid, nici genial,
nici ticalos, nici sfant? Nu suntem oare asa cei mai
multi dintre noi? Nu e de gasit alta explicatie decat
aceea ca omul mediocru se crede intotdeauna mai
mult decat este si vrea sa fie tratat ca atare, sa uzurpe
locul excelentei, sa se afle sus, in varf. Asa putem
intelege cum sensul depreciativ al cuvantului s-a
nascut din reactia noastra la ifosul mediocritatii si la
dorinta ei de a se afla mereu in frunte, in locul celor
cu adevarat buni. Mediocru se spune intotdeauna de
sus in jos: ar fi greu sa auzi pe un om prost sau
netrebnic denuntandu-l pe altul ca este mediocru.
Dar, alaturi de mediocritatea veleitara, adesea
agresiva, se afla printre noi si un alt tip de mediocritate,
aceea multumita cu ea insasi, incapabila sa vada
sau sa inteleaga ceva mai presus de firea sa, inchisa
in sine si inspaimantata de orice risc. Omul mediocru
e lipsit de nobletea vreunei daruiri sau generozitati,
el isi traieste viata intr-un chip meschin, neinsufletit
de nici un avant. Meschine sunt si visele lui. Nu este
in stare sa fie macar cu adevarat avar sau cu adevarat
las. Nu e nici macar foarte prost si nu e niciodata un
ticalos in toata legea. Si, pe de alta parte, se uita
uimit sau chiar scandalizat la cei care nu sunt ca el si
ii judeca in numele unor principii inguste, cel mai
adesea niste triste prejudecati, socotite de el, cu o
indaratnicie obtuza, drept infailibile. Vede necumpa-
tare, nechibzuinta, necugetare in orice act care trece
de stramtele hotare ale vietii si ale mintii sale, iar
marile pasiuni si marile pierzanii ii inspaimanta cu
niste furtuni. In fata marilor idei, la care de fapt nu
are acces, sta uneori perplex, dar cel mai adesea
incredul ti mefient, daca nu chiar indignat. Iar cand
ceva din excelenta lumii ii trezeste totusi interesul
sau curiozitatea, omul mediocru vrea sa participe si
el cumva, dar fara efort si fara risc, de la locul lui caldicel.
De acolo poate sa riste prin procura, asistand la
performantele vedetelor, ale atletilor, ale golgheterilor
si ale eroilor in general. Cu grija sa nu-l traga vreun
curent, sa nu-si provoace vreo indigestie, sa nu-si
depaseasca bugetul bine socotit, sa nu cumva sa-i
intre in casa si in viata insolitul si nelinistitorul. Daca
ar bate Dumnezeu la usa lui, s-ar teme sa-i deschida.
Omul mediocru este o crisalida din care niciodata nu
se vor naste aripile unui zbor.
De aceea mediocritatea, in toate formele ei, este
atat de nociva. In chip inerent foarte raspandita, ea se
insinueaza pretutindeni ca o pecingine, prezenta ei e
masiva, multiforma, adesori coplesitoare, cauta sa se
impuna, ocupa posturi, isi ia aere de onorabilitate, isi
aroga drepturi. Este de cele mai multe ori imposibil
de dislocat, mai ales cand e insistenta si harnica, si,
pe de alta parte, cand cei de o seama, pleava mediocrilor,
se asociaza si se solidarizeaza, cum se intampla
de cele mai multe ori, nu atat intre ci si impotriva
a tot ceea ce simt ca ii depaseste. Apoi, prevalanduse
de niste forme prea generale, se statorniceste,
sinistra mediocritate prinde radacini si porneste sa
niveleze lumea dupa chipul si asemanarea ei, macina
nd marunt tot ce este mai presus de ea, vanturand
prin veacuri un neant cenusiu.