Rêve

Ieri noapte am visat in franceza. Nu-mi amintesc nimic altceva, stiu doar ca am ramas cu o senzatie graseiata, matasoasa, limpede si vivace.

Examinari

Astazi am supravegheat un examen cu doua reprezentante ale sexului frumos, sensibil si inteligent.
La un moment dat una a iesit din sala. Cealalta a venit fulgerator linga mine si in doua minute a facut-o ferfenita...N-am spus nimic dar m-am repezit spre un examinat care, salvator, ridicase o mina dorind inca o foaie de hirtie.
Birfitoarea a iesit si ea, citez, "sa-si sufle nasul". Cealalta a venit si, pina sa ma reculeg,( pentru ca eu consider ca numai si ascultind o birfa devii parte in mizeria respectiva) a si turnat 100 de grame de otrava si cucuta in urechea mea stinga. Mentionez ca nici una nu mi-e nici prietena, nici apropiata in vreun fel.
Cinci minute dupa intoarcerea suflatoarei de nas cele doua stateau de vorba zimbindu-si larg laaarg fooooaaarte larg.

Eu personal nu am iesit din sala.

Horreur

Mult gri... ceea ce nu ar fi rau daca nu ar fi atit de multe altele. Ploaie marunta. Oameni morocanosi. La 6.30 dimineata DN1 deja blocat din cauza unui accident pe la Otopeni.
Birfeisteriimizerienoroi.
Iar ultima stire e ca pina si blana jaguarului negru Betty a disparut. Cei de la Antipa voiau s-o impaieze.
Viata merge mai departe.

Experiment

Iluzionisme

Ieri am revazut un fragment dintr-un film al carui nume nu-l stiu. Anthony Hopkins este un antropolog care a trait printre gorile timp de doi ani, a ucis niste oameni si acum este inchis intr-o inchisoare de maxima securitate. Un june pshihiatru ambitios ii face evaluarea psihologica. OK. Neimportant.
La un moment dat antropologul il imobilizeaza pe doctor ii pune si niste banda adeziva pe gura si il intreaba ce i-a luat. Controlul , e primul raspuns. ( fals...doctorul neavind de fapt nici macar o data controlul). Libertatea, e al doilea la fel de fals. Iluziile e al treilea si cel corect.
Si brusc m-am gindit la ce ar fi viata noastra fara iluzii? Chiar si a celui mai realist exemplar uman? ;-)) Bineinteles ca raspunsul la o astfel de intrebare nu poate fi unul spontan( sau poate ca da) , eu inca ma mai gindesc.

Bineinteles ca, intre timp, in cap imi zdrangane inceputul unui refren a carui continuare as vrea sa o aflu...
"Unde e iluzile mele/ Care le-am avut? "

„Trebuie să vă obişnuiţi cu viaţa şi să învăţaţi să râdeţi.”

Am recitit "Lupul de stepa" a lui Herman Hesse. Aceeasi senzatie minunata: ceva s-a zbirlit in mine intr-un mod placut si motorasele mi-au zbirniit. Timpul si spatiul au disparut si m-am ghemuit in lectura ca intr-un pintec cald.
Dincolo de frumusetea scrisului, de disparitia granitei dintre fantezie si realitate mi-a ramas o senzatie clara de optimism de plutire si de transcendenta.
Recitindu-l parca am invatat din nou sa citesc.

"Ziua trecuse la fel ca toate celelalte; o pacalisem, o omorasem si pe aceasta, incetisor, cu primitivitatea si timiditatea artei mele de a-mi duce traiul; lucrasem cateva ore, cotrobaisem prin niste carti vechi, durerile obisnuite pentru un om de varsta mea ma chinuiesera timp de doua ore, inghitisem un praf, bucurandu-ma ca am putut sa insel astfel durerile, facusem o baie fierbinte, absorbind in tot trupul caldura tandra, primisem de trei ori cate ceva prin posta si parcursesem scrisorile si tpariturile acelea nefolositoare, imi facusem exercitiile de respiratie dar, din comoditate, renuntasem de data aceasta la exercitiile de gandire si ma plimbasem timp de o ora, observand cum norii cirus desenau pe cer contururi frumoase, delicate, incantatoare. Toate acestea erau foarte agreabile, ca si cititul in carti vechi, ca si baia fierbinte, dar - punandu-le cap la cap - ziua de azi nu fusese nici fermecatoare, nici stralucita, nu fusese o zi norocoasa plina de bucurie, ci una din acele zile care, inca de multa vreme incoace, trebuiau sa fie pentru mine ceva normal si obisnuit: zile potrivit de placute, fara doar si poate suportabile, acceptabile, incropite, zile fara dureri adevarate, fara griji adevarate, nebantuite ed suferinta si deznadejde, zile in care cantaresti fara pic de teama sau de emotie, cu sange rece si cumpatare, chiar si intrebarea daca nu cumva sosise timpul sa…
A fost odata un anume Harry, caruia i se zicea lupul de stepa. Umbla pe doua picioare, purta imbracaminte si era om, dar de fapt nu era altceva decat un lup de stepa. Invatase multe din cate pot invata oamenii cu mintea dreschisa si era un barbat destul de inteligent. Un singur lucru nu invatase insa: cum sa fie multumimt de el insusi si de viata lui. Nu era capabil de asa ceva, era un om nemultumit. Lucrul acesta i se tragea probabil din aceea ca, in strafundurile inimii sale, stia in permanenta ca de fapt nu era nicidecum un om, ci un lup de stepa. Acesta avea, asadar, doua firi, una de om si una de lup, asta fusese soarta lui si se prea poate ca un asemenea destin sa nu fi fost defel ceva deosebit sau rar.
Fumul greu,dulceag, mirosea placut, ma simteam golit pe dinauntru si gata sa dorm un an intreg. Ne despartim de Harry, il lasam sa mearga singur mai departe pe drumul sau. De va fi sa ajunga in randul nemuritorilor, de va fi sa ajunga acolo unde se pare ca tinteste drumul sau anevoios, de va fi cata uimire va privi Harry la acest du-te-vino, la acest zigzag salbatic, nehotarat, al traiectoriei sale; cat de incurajator, mustrator, compatimitor, inveselit i-ar mai zambi el acestui lup de stepa"

Lupul de stepa
Hermann Hesse
Editura Rao , 2005

M-am indragostit

Iubesc iarna asta. Nu stiu de ce. Desi am sapat in jurul masinii de mi-am solidificat partea inferioara a hainelor, am facut-o cu o bucurie uriasa. Desi prima zi dupa ninsosare am mers cu metroul si in inghesuiala infernala mi-am pierdut o bijuterie la care tineam f mult, tot nu m-am suparat. Desi imi ingheata urechile pentru ca ma incapatinez sa merg fara caciula am o satisfactie ciudata sa le frec si sa ma doara si apoi sa se incalzeasca si sa uit din nou ca le am. Dimineata e mereu chiciura in pomi si ei sunt la fel de frumosi ca ciresii, merii si visinii primavara. Miroase in jur a...ger, ceva ce nu pot sa definesc dar care ma fericeste zi de zi. Cind straluceste soarele in zapada ma simt de sase ani si nu am decit grijile virstei aceleia, la fel de serioase ca ale virstei reale dar...altfel.
Umblu foarte subtire imbracata ( tinind cont ca aveam o reputatie de "friguroasa" iar Baba Dochia era mic copil fata de mine) si bineinteles ca nu numai ca nu am racit dar nu mi-e frig...Am obrajii rosii mereu, ochii imi stralucesc ( fara sa fi baut nimic ;-)) si nimic nu-mi strica buna dispozitie constanta.
Cred ca m-am indragostit de iarna.

Super

Mi-a atras atentia cineva ca in Romania la orice intrebare de genul " Si cum a fost/ este etc?", cind raspunsul e pozitiv si plin de optimism se spune "super!". ( a trecut moda cu marfa, beton etc etc)
Am urmarit cu atentie sporita subiectul si am realizat ca observatia era justa. Dupa primul "super" vine in general al doilea " super " mai urlat si cam atit. Poate si un ris...Nimic altceva.
Oare nu ne putem exprima sau o fi altul motivul?
To be continued...

Poveste zoologica

Ieri am auzit la radio o stire despre un jaguar scapat din cusca, undeva prin noiembrie, la Gradina Zoologica din Bucuresti. Stirea spunea ca nu a fost vorba despre o mina criminala...Asta cu "mina criminala" m-a lasat pentru o clipa perplexa dar mi-am revenit repede. Niciodata nu mi-a placut Gradina Zoologica ( nici cind eram copil) singurul lucru care ma atragea era sa calaresc poneii. Circul cu elefanti dansatori si lei care trec neinfricosati prin cercuri de foc m-a dezgustat.
Iar acum am stat si am meditat la viata jaguarului Betty (asa spunea stirea ca se numeste). Nu stiu cum a ajuns la Bucuresti, (probabil vinduta de vreo alta gradina zoologica) insa sigur nu i-a placut aici.
Poate ca a avut o perioada de disperare in care a facut turul viitorului ei univers -o cusca. Apoi si-a cunoscut probabil vecinii -Aliosa tigrul siberian, Gaya -elefantul trist, si Gicu- ursul caruia nu ii place numele lui. Betty nu era insa foarte sociabila. Ar fi preferat singuratatea.
Se poate ca Betty sa se fi nascut in captivitate insa in singele ei cinta libertatea. In mirosul fetid si in galagia cotidiana Betty, jaguarul negru, visa la libertate. Iar noaptea, uneori, simtea mirosul padurii dupa ploaie, ca un fior sau ca o amintire indepartata.
Intr-un an si jumatate a auzit despre 114 animale care au murit. Poate ca si-ar fi pierdut speranta, dar intr-o zi a vazut o gaura in plasa de sirma printre ochiurile careia vedea lumea. Impingind in gard cite putin in fiecare zi Betty a avut rabdare. Si ziua cea mare a venit. A iesit din cusca si a ajuns intr-o cusca si mai mare -incinta Gradinii Zoologice. A inceput vinatoarea...
Realitatea e ca incompetentii au incercat sa o tranchilizeze dar, nu se stie cum, au omorit-o.
Bineinteles ca moartea ei a devenit doar un pretext pentru noi speculatii despre terenurile revendicate in interiorul Gradinii Zoologice.
In ceea ce o priveste pe Betty eu cred ca e mai fericita acum.

Muzici descoperite...

Beirut The Flying Club Cup un american care surprinde spiritul si sunetul muzicii franceze de pe la 1940...Genial!!!

La Banlieue



Nantes




Un dernier verre


Si un bonus (de pe un alt album Postcards from Italy)

NINGEEEEEEE!!!!

Trebuie sa marturisesc. In liceu imi placea imens poezia asta( si imi place si acum) ba inca invatasem sa o cant si la chitara...Eternul bard...


Oameni de zăpadă
Adrian Păunescu


Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.
Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.
Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.
Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.
Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.
Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.
Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

Cit din ea regasesc acum? 

Afara e minunat m-a cheamat copilaria sa ies pe usa si sa ma tavalesc in zapada, ceea ce am si facut.

Sunt uda fleasca mi s-a incretit parul si rid rid rid si-mi vine sa dansez...Cit de dor mi-era fara sa stiu. Mai tirziu o sa iesim cu saniuta.

Bradul de tabla /S-a darimat

A venit viscolul/ Si l-a luat...

E vorba de bradul de la Carrefour si nu de hipermediatizatul brad de la Unirii.

Stiam eu ca vintul  e un estet...

Mama, ce tare viscoleste!

Zimbete

Am primit citeva mesaje pe telefon si nu stiu de la cine sunt...Unele imi sunt clar adresate altele habar n-am...poate erau pentru altcineva care le asteapta inca...

In ultimele saptamini mi s-a spus "domnisoara" adesea...si asta ma face sa zimbesc.

In prima zi a anului imi amintesc de copilarie si de citiva oameni pe care i-am iubit si nu mai sunt. Fara tristete. Fara regrete. Cu dragoste. 

Prezentul e frumos, iubirea exista si moartea exista si ea. Zimbesc. E o zi simpla in care sunt fericita fara motiv, asa cum probabil si trebuie. Totul e bine.