Eadem, sed aliter

Am avut de curind o zi in care trebuia sa privesc niste oameni care dadeau un test sau un examen.
In timp ce ma plimbam printre ei, gindurile colindau ametite prin cotloane si deodata mi-a venit in minte un citat: "istoria e scrisa de invingatori". In sfirsit...nu inteleg de ce ma gindeam eu la istorie...
De acolo am continuat: dar istoria noastra personala, anonima? Da, ce-i cu ea? Oare avem timp sau dispozitie sa ne gandim la viata noasta asa "les yeux ouverts"?(asta e titlul unei carti-interviu cu Marguerite Yourcenar)
L-am intrebat si pe M. cind am ajuns acasa, a spus ca foarte-foarte putini oameni o fac. Mie mi se pare ciudat...l'am contrazis, bineinteles ;-)) dar el mereu are dreptate cu lucrurile astea si imi spune ca sunt "literaturizanta" si "idealista". (dar le spune cu drag si ma face sa zimbesc).
Eu mereu ma opresc si ma uit inapoi la viata mea si la ce am facut si am simtit, la ce am vrut si s-a implinit si la ce mi-am dorit si inca nu, la deciziile pe care le-am luat, la oamenii pe care i-am cunoscut si au contat...si reflectez. Ideal ar fi sa si invat ceva si probabil, inconstient, se intimpla.
(M. zice ca le cer oamenilor prea mult: introspectie, retrospectie,un fel de pact de sinceritate...)
Tot in sala aceea stateam si ma gindeam cum in vremurile trecute oamenii erau obligati sa-si scrie autobiografia. Ca sa te verifice Partidul si sa te controleze. Pervers si sinistru. Biografia schilodita era scrisa dintr-o singura perspectiva.
Cind ne gindim la istoria noastra anonima oare prin ce filtre o trecem? Ce lentile fumurii, ce sepia, ce clar-obscur? Ce selectii facem, ce mai tinem minte , ce am uitat? Cum ne construim amintirile?( eu le consider o constructie elaborata)

Revin la locul comun: "istoria e scrisa de invingatori". Rezulta ca cei care isi scriu istoria propriei vieti, sunt invingatori. In ce lupta?