Exercitiu de admiratie

Marti cite ceasuri rele?

Cind m-am sculat la 4.30 nimic nu anunta ca ziua va incepe atit de prost. Mi-am luat cartea pe care mi-a adus-o direct in clasa bibliotecarul nostru The Road de Cormac McCarthy. Aici trebuie sa divaghez;-)): am fost total uluita cind a venit sa mi-o aduca: noi avuseseram citeva discutii despre carti si stiam ca e un lector avizat (oups ia te uita am ajuns sa folosesc cuvintul lecktor cam des...)Chiar ma bucuram ca mai am cu cine vorbi si despre altceva decit scoala si vaicareala. Dar sa-mi aduca personal cartea care-i si apartine, mai rar. Am timp n-am timp o s-o citesc. (si chiar nu e rea, dar ma face sa-mi dau seasma ca nivelul englezei mele a luat-o din nou la vale sau hoinareste doar pe colinele limbajului de zi cu zi si ale slangului).
Asa...si cum citeam eu linistita stiind ca abia de la 6.45 am tenis deci pot sa plec la 6.20, unde nu incep mare sa aud prin termopane niste huruituri inspaimintatoare...Alarmele masinilor urlau intr-un cor, nu antic ci nouveau-antique asa ca pina la urma ma uit pe geam. Si ce vad? Tancuri. Tancuri si iar tancuri.
M-a strabatut un sentiment rau si m-am gindit la bunica. Doua razboaie mondiale a prins + revolutia romana...A trait aproape un secol, nascuta fiind in 1900 si fiind foarte longeviva.
Si apoi mi-a venit in cap poezia pe care o discut cu A2-ul:
"Oh Barbara
Quelle connerie la guerre
Qu'es-tu devenue maintenant
Sous cette pluie de fer
De feu d'acier de sang
Et celui qui te serrait dans ses bras
Amoureusement
Est-il mort disparu ou bien encore vivant
Oh Barbara
Il pleut sans cesse sur Brest
Comme il pleuvait avant
Mais ce n'est plus pareil et tout est abîmé
C'est une pluie de deuil terrible et désolée
Ce n'est même plus l'orage
De fer d'acier de sang
Tout simplement des nuages
Qui crèvent comme des chiens
Des chiens qui disparaissent
Au fil de l'eau sur Brest
Et vont pourrir au loin
Au loin très loin de Brest
Dont il ne reste rien."
Livresca am mai devenit...Era sa ma apuce starea de meditatie da' m-am abtinut.;-))

M-am prins ca tancurile sunt pentru defilarea de 1 Decembrie si m-am gindit ca avem destul de multe...
Am mai citit eu in zgomotul infernal si apoi am plecat. Era un frig afara si un vint...ca mai sa ma ia pe sus...Muoscova Muoskva.

LA Piata Presei doi polititsti degerati. Unul fuma. Mai sa-i compatimesc. Se face verde, dau sa plec, incep sa se agite: ca s-o iau la stinga nu la dreapta. Ce sa fac, o iau, da ma apuca toti nervii. La naiba daca stiu cum am ajuns mai ales ca mergeam cu 130...Am oprit intr-o statie de autobuz (mi-a intrat si ABS -ul ...) si am intrebat. Eram pe drumul cel bun... Am spus ca intirzii , am intirziat, doar 35 de minute de tenis ...la 7.40 sedinta unde oamenii nu inteleg sa discute probleme ci cred ca totul ii priveste pe ei; per-so-nal.O domnita aproape ca a plins...

Sa vedem cum va continua ziua asta...

Muzica

Tagul de la Oedip: cu ce muzica am crescut?
Stau si incep sa-mi sune muzici in cap, si-mi amintesc chiar si cuvinte pe care atunci nu le intelegeam...( chiquitita pe care o cintam chiquichita...;-))

Eu inteleg prin muzica cu care am crescut cea pe care am ascultat-o fara s-o aleg.

Copil fiind mama imi cinta foarte mult. Ce-mi cinta? OMG.......

Mondial_Romanta fara ecou



Zaraza


Ileana Sararoiu De ce oare eu te-am cunoscut


Pe linga plopii fara sot



Oriunde mergea cu mine de la 3 ani in sus eu cintam cu sau fara invitatie. Si-acum imi amintesc cum, pe la 6 ani cind mergeam la germana, i-am cintat unei doamne in troleibuz tot soiul de cintece de genul celor de mai sus de-a ramas saraca uluita ca un copil cinta asa ceva.

Imi mai amintesc clar o emisiune muzicala de la radio. Se numea Curierul melodiilor iar eu intelesesem Circul Beloti(iii). Si acum mai stiu cum ma gindeam eu/ chinuiam sa inteleg de ce se numeste emisiunea asta circ daca ei doar cinta. Am gasit foarte multe argumente.;-))
Acolo am ascultat Angela Similea, Margareta Pislaru( pina la un punct) Corina Chiriac , Mirabela Dauer etc etc dar si:


Celentano



Cutugno



Marina Marina Marina



Boney M



si bineinteles ABBA



Probabil nu-mi amintesc multe. O melodie care m-a impresionat profund de copil este asta. De ce? Cine stie...Si acum are acelasi efect.

BALADA, Cprian Porumbescu



Am ascultat si muzica populara si ceva muzica simfonica, cam tot ce se asculta prin casa dar la un moment dat am reusit sa-mi aleg singura muzica. Atunci crescusem. Nu o includ aici...

Am crescut intr-o lume in care pina si muzica era interzisa. Absurditate a absurditatilor. Am crescut intr-o colivie in care teoretic "pasarea nu stia ca nu stie sa zboare". Si daca, arhetipal, isi amintea zborul?

Credo

Cel mai frumos compliment...

A. are 18 ani. Foarte timid, profund interiorizat, vorbeste putin (si vorbea si mai putina franceza anul trecut cind a trecut pragul clasei in care se vorbeste doar franceza;-)) ) Pas le genre flatteur. Du tout.
Vine si spune: Madame cind am intrat pe usa v-am simtit parfumul. L-am urmarit, am urcat scarile si am vazut ca este lumina in clasa. Si atunci am realizat: fara dumneavoastra am fi pierduti. Madame ramasa fara cuvinte. Cam rar.

Tocmai ca nu, nu ar fi pierduti!!! Iata-i pe toti dupa clasa dementa in care pretindeam ca e reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului. Una pe care nici unul dintre noi nu o va uita: viitorul primar de Slobozia, psihiatra care repeta "Pas de contact physique!", pilotul de curse, prezicatorul de cutremure de la NASA, patisierul, femeia intretinuta, traficanta de droguri, patronul unei companii aviatice care vinde si bilete in picioare, budista, femeia de serviciu de la ONU, SDF-a, hippioata, avocatul, si cintaretul la tobe...S-a aruncat cu prajituri, s-a vorbit si s-a ris imens...Inoubliable.

Dimineata devreme

Dimineata foarte devreme. Parte a zilei pe care foarte multi o detesta iar eu o iubesc.
Nu prea mai am benzina. Ajung la Petrom si ma astept ca intotdeauna sa faca "schimb de tura". Adica pur si simplu benzina nu curge, casele de marcat sunt mute iar amploaiatii schimba impresii fara sa-ti spuna nimic. Clientii buimaci intreaba daca pompa 2 e stricata. Singura explicatie este: Asteptati, se face schimb de tura.
Nu, astazi nu e schimb de tura. Stimabilul pune benzina si stiu ca o sa-mi stearga geamurile. Nu am marunt, benzina o platesc cu cardul asa ca vreau sa cumpar prostioare cu cash asa, ca sa am sa-i dau 2 lei. Dau 10 lei imi da rest 5. La naiba, au costat fix 5 lei. O rog sa-mi schimbe. Vreau sa platesc si benzina. Card au doar la casa cealalta asa ca ma mut la a doua coada. Ma adincesc in ginduri. Platesc, semnez, ies. Ii intind omului doi lei si observ ca ma priveste uimit, dar nu-i ia. Insist. Va rog zic eu. Ce-i cu asta zice el? Imi privesc mina; ii intindeam bonul de casa. Uf! We never change...;-))
Plec. E o ceata aproape ireala, parca merg printr-un tinut necunoscut. La fel de interesant ca cel al gindurilor. Imi place sentimentul.
Incepe o noua zi...

Plesu "reloaded" ;-))

Daca ma gândesc bine, reprosul esential pe care îl am de facut tarii si vremurilor este ca "ma împiedica sa ma bucur de frumusetea vietii".

Din când în când, îmi dau seama ca traiesc într-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori.
Am uitat misterul adânc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat.

Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop.
Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza în nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocenta vreunui surâs, farmecul tacut al câte unui colt de strada.

Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si Mihaela Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase, Constantinescu si Agathon, Talpes si Garcea ar exista cu adevarat.

Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut încrederea în virtutile natiei si soarta tarii, în rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii - la conservatori, postmodernistii - la elitisti. Batrânilor le apar frivol, tinerilor - reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii,
autenticitati.

Ma misc, de dimineata pana seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta. Respir crispat si pripit, ca într-o etuva. Când cineva trece printr-o asemenea criza, de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit în prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti între esential si accesoriu, ca, în sfârsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului.

Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mâna a doua, avem conducatori de mâna a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.

Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am urâtit, ne-am înstrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamântul si oamenii.

Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.

Sentiment ciudat...

Mincat la Bella Musica in labirintul de beciuri. Ador peretii din caramida netencuiti. Habar n-am de ce.
Plimbare nocturna in Scheii Brasovului. Miroase a lemn ars. Lumini intrebatoare
la ferestre. Pe case semne si ani. 1902. Cite a trait casa aceea! Incerc sa imi imaginez viata generatiilor de dupa perdele.
Pe o alta casa scrie De vinzare. Oare ce te poate determina sa vinzi casa bunicilor tai din Schei ? ( bunicii insisi sigur nu ar vinde-o).( sper...)
Mi-e dor de ceva ce n-am avut niciodata. Nu e asta un sentiment ciudat?

Tovarasul Iliescu (cu adaugiri)

Evit posturile despre politica.
Imi plac discutiile despre politica atunci cind sunt interesante vitale si purtate de oameni care au cultura dialogului.
S-ar parea ca ma pricep la oameni astfel incit imi dau seama usor de ce sunt in stare.(Nu mi-a placut niciodata Cioroianu iar acum inteleg si altii de ce.)
Mi-e scirba de clasa politica din Romania: daca nu sunt toti "fosti", atunci sunt copiii lor. Mi-e jale sa ma gindesc la viitor: flecari inculti imputiti tate gusati aroganti si suficienti toti prinsi in aceeasi plasa in care se gindesc la burtile casele si concediile lor si ale urmasilor urmasilor lor in veacul vecilor. Pe cuvintul meu daca stiu pe cine sa aleg pentru europarlamentare.
Sunt pentru votul uninominal dar mi-e teama ca iar nu voi avea pe ce nume sa pun stampila.
Asa cum titlul o spune postul asta a fost scris pentru ca i s-a facut publicitate blogului tovarasului Iliescu. Am intrat, bineinteles, curioasa ca intotdeauna. Acelasi limbaj pe care mi-l amintesc din vremea congreselor partidului cind mama zicea: Arunc televizorul pe geam!!!! Acelasi cintec: cel bun cel drept cel mare cel viteaz...
Ascultati ce zice tovarasul pe blog: "Am participat la discutii in calitate de om politic si de stat cu care sindicatele au avut cea mai lunga colaborare.Impreuna de-a lungul timpului am proiectat coordonatele dialogului sindicate-patronate-guvern.Am fundamentat CES. Impreuna am cautat solutii ca muncitorii de la oras dar si din mediul rural sa nu fie „perdantii tranzitiei”. Imi vine sa vars, pe cuvint!

Apoi bineinteles lupta cu justitia şi onestitatea proletara impotriva votului uninominal. Ma mir ca nu ne indeamna la o unitate de granit in jurul partidului in tara noastra manoasa si bogata acum europeana.
Iata: "Personal, nu voi vota la referendum, pentru că vreau să ne concentrăm atenţia asupra alegerilor pentru Parlamentul European, primele dupa intrarea in Uniunea Europeana foarte importante, pentru că ne consacră statutul de ţară membră a Uniunii Europene, şi contează cum ne alegem membrii din Parlamentul European .
Referendumul pentru introducerea votului uninominal va costa 47,3 milioane lei!!!"
Asa ca am incercat intr-un comentariu sa intreb cit ne-a costat venirea minerilor la Bucuresti? ( din toate punctele de vedere ) Bineinteles mesajul nu a aparut la comentarii. In schimb a mai aparut un articol al Presedintelui iubit; unul de multumire pt comunitatea bloggerilor care l-a primit "fara ostilitate". Apoi noul blogger zice, citez: "Nu cenzurez nimic. Anumite cuvinte sau asocieri determina rejectarea automata a mesajului. Fiind avertizat ca se pot strecura erori, ieri am verificat si spamurile. Mai mult de jumatate au fost publicate, urmand resetarea programului. Asa spun specialistii!. Recunosc ca, la programare chiar nu ma pricep."
Emotionant , lacrimile-mi uda barba. Nu m-am putut abtine si i-am mai izbit un comment (ultimul, promit sa nu mai deschid site-ul ):
"Mie nu mi-a aparut un mesaj in care va intrebam de mineri, mai bine zis cit a costat aducerea lor la Bucuresti + cit ne-au costat consecintele aducerii lor? Credeti ca acest cuvint “miner” determina rejectarea automata a mesajului? Si calculatoarele au resentimente fata de bietii oameni, masa de manevra fara vina?
Domnule Iliescu poate iar sunteti cinstit si va inconjurati de “specialisti “mincinosi. Nu cenzurati dvs dar mesajul NU este acolo…Asta e realitatea. Inca nu sunteti IN CUNOSTINTA DE CAUZA."

Exista in tara asta oameni care nu mai pot fi "asanati moral". Ei vor fi intotdeauna niste comunisti care se vor numi social democrati. Sunt oameni deformati moral si intelectual ;din pacate e vorba de generatii intregi care nici macar nu-si dau seama de bucatica de oglinda din ochii lor ca-n Craiasa Zapezii. Care nu-si dau seama cu nu avem nevoie de ei ci, poate cinic vorbind de disparitia lor. Habar n-am citi ani trebuie sa treaca si cite generatii trebuie sa moara ca sa existe si aici o alta mentalitate.

Propun insa o data pe saptamina sa se dea o ora de program din perioada comunista: Cintarea Romaniei, jurnalul, congresul partidului...orice.Asta ca sa nu uitam. "Piedica in calea uitarii".
Pentru nostalgici am eu niste delicatese chiar acum si aici.








PS Dupa 2 zile mi- au aparut comentariile pe blogul iliescian. Miracol. Ne miscam greu , tovarasi!

We never change...

Am eu o teorie a mea cum ca nu ne schimbam fundamental de-a lungul vietii...Si aici nu vorbesc de calitate sau de cantitate ci de esenta. Nu nu va fie frica nu o sa vorbesc de Parmenide sau Zeno. Nici macar de Dharmakirti. O sa mai spun doar ca experientele dramatice ne arata de fapt asa cum suntem.
Astazi am fost surprinsa sa regasesc o reactie pe care am avut-o cu aproape 20 de ani in urma...
Familia mea (mai bine zis mama caci pentru tata am fost intotdeauna perfecta;-)) a ajuns repede la concluzia ca sunt antitalent la matematica...Mi s-a repetat asta ani de zile aproape zilnic datorita inapetentei mele constante fata de calcule si a antitalentului mamei pentru stiintele exacte.( pe care ea crede si acum ca l-am mostenit). Cifrele nu m-au interesat prea mult niciodata si nu am fost capabila decit in rare cazuri sa duc la bun sfirsit un exercitiu in mod corect. Asa ca din clasa a 5 a am avut meditator la matematica. Asta pina in clasa a 10-a!!! Nu cred insa ca am luat vreodata mai mult de un 8 la vreun test din eternul motiv: voiam sa termin repede si oricum stiam cum se face ca sa-mi mai pese de o adunare sau o inmultire. Profesoara de la scoala (aceeasi dintr-a 5 -a intr-a 12 avea obsesia rezultatului final. Nu conta daca ai facut corect exercitiul sau pina la ce punct l-ai facut...Nu: rezultatul final. Pragmatica femeie...Iar eu...poetesa matematicilor. Notele mele constant mediocre la matematica si disperarea mamei urmate de predictiile sumbre ca nu voi lua nici o treapta si voi ajunge muncitoare intr-o fabrica a republicii noastre socialiste patind onoarea familiei mele intelectuale de generatii m-au facut sa detest biata materie...
Profesorul de la meditatii a incercat sa o convinga pe mama ca: 1. Nu sunt antitalent la matematica si 2. Nu am nevoie de meditator. Nu a fost chip.
Sa ajung la subiect; prin clasa a 7a sau a 8a trebuia sa invatam noi a+b totul la patrat si a patrat + b patrat si la fel si la a treia. Bineinteles ca nu le-am invatat pt meditatii si din pacate pt mine domn' profesor ( care de altfel imi placea pt ca nu ma pira niciodata la mama cind nu imi faceam tema ;-)) era ffff nervos. Si mi-a zis: Nu vrei sa le inveti? Le scrii de 50 de ori pe fiecare...
Nu mi-au placut niciodata pedepsele asa ca le-am scris astfel: intii a patrat de 50 de ori pe verticala, apoi + de 50 de ori pe verticala si tot asa . Bineinteles ca habar n-aveam formulele cind m-am dus la meditatii. Asa ca mi le -a dat sa le scriu de 100 de ori... Tot nu le-am invatat. Nu o sa o mai lungesc dar am ajuns sa le scriu de 650 de ori fiecare. (desi le stiam deja chiar si cu metoda verticala dar nu voiam sa recunosc). M-am gindit cit timp o sa-mi ia sa-mi fac tema + extratema si eram atit de furioasa incit am inceput sa pling si i-am spus profesorului ca il urasc si ca nu mai vreau sa-l vad niciodata...
M-a sunat el pe la mijlocul saptaminii si mi-a spus sa nu mai scriu nenorocitele de formule. Asa ca data urmatoare i le-am recitat cu sfintenie si ne-am impacat...
Azi la tenis nu stiu ce l-a apucat pe antrenorul meu dar vazind ca am o zi destul de proasta si ca joc cam aiurea s-a apucat sa-mi izbeasca mingile dintr-un colt in altul al terenului intentionat sa nu le pot lua. (facea parte din " antrenamentul psihologic"). Si pur si simplu m-a apucat reactia din copilarie: aceeasi furie, mi-a venit sa pling,( da' macar de data asta m-am stapinit ;-))) i-am spus ca il urasc, am folosit cuvinte care incep cu f in toate limbile...si apoi brusc mi-a venit in minte episodul cu matematica.
We never change...n'est ce pas/
P.S. Ca sa-mi reperez onoarea va raportez ca la treapta 1 am luat 9.50 iar la a doua 9.86 la matematica.
Nu numar niciodata restul la bani in schimb sunt fascinata de problemele de fizica. ;-))))))))))))))

Bonus

Cind vreau sa rid...

I'm Really Very Fond

I'm really very fond of you,
he said.

I don't like fond.
It sounds like something
you would tell a dog.

Give me love,
or nothing.

Throw your fond in a pond,
I said.

But what I felt for him
was also warm, frisky,
moist-mouthed,
eager,
and could swim away

if forced to do so.

Alice Walker (Peter)

Heaven

3 e mai bun decit 4

Am facut sport de copil. La 3 ani am inceput baletul pe care l-am practicat timp de 6 ani de cel putin trei ori pe saptamina. Am facut inot, patinaj, basket ani de zile. Aerobic. Tenis. Tae Kwon Do. Alerg zilnic. Sportul face parte din viata mea in diferite forme. Pur si simplu imi place. Nu cred ca sunt fenomenal de buna la vreunul dintre ele insa probabil ca si aici ma compar cu performeri; in terminologia anglo-saxona mi se spune constant ca "you're an athlete".(acum imi vine sa rid tinind cont ca am 1.61).
Ma enerveaza cei care fac sport sporadic din motive timpe si strimbe; ma sperie cei care capata obsesii fata de sport la virste critice si care il considera o salvare din marasmul trist al psihicului si fizicului meno/ andropauzate; ma lasa rece toate fufele (M+F) care fac tenis, golf, aerobic,"sala" ca sa isi exhibe echipamentul si sa-si defuleze ultimele birfe foanfe lipsite de umor ;ii respect pe cei care rezista presiunii la care sunt supusi in societati/comunitati in care a practica un sport a devenit un "must".
La naiba, nu voiam sa incep un tratat despre sport in la minor armonic sau mai bine zis dizarmonic.
Ceea ce voiam sa spun este ca am ajuns sa antrenez echipe de sport...Amatori, antrenamente 3 luni pe an, turneu cu alte sase echipe din coltisoarele Europei. Perspectiva si prioritatile se schimba dramatic. Din jucator te transformi in antrenor...o combinatie de profesor, confesor, datator de entuziasm, sora medicala si lista ar putea continua. Anul asta echipa de fotbal a fost exceptionala. Nu spun asta pentru ca este echipa mea (observati posesivul;-)) ci ca o realitate obiectiva. Primele doua zile ale turneului am jucat 5 meciuri -cu toate celelalte echipe- pe care le-am cistigat si nu la limita. Asa ca eram pe locul 1 dupa 2 zile in uralele tribunelor si felicitarile celorlalti antrenori. Simbata- ultima zi- trebuia sa jucam cu locul 4 ca sa accedem in finala. Si in ploaia aia infernala... 0-0. Ele nu au trecut linia de mijloc decit rareori. Prelungiri. (ni s-a anulat un gol din off side.)0-0. Si iata cum am pierdut la penaltiuri. Una dintre jucatoare a alunecat in balta din spatele punctului de la 11 metri si a cazut in fund atingind usor mingea. End of story. Am pierdut deci un singur meci , cel decisiv.
Explica-le celor 15 fete care plingeau in hohote ca nu e drept dar e drept...Raspunde la fraza "asta e cea mai urita zi din viata mea" cu replica "inseamna ca esti cu adevarat norocoasa" si continua sa repeti ca locul 3 e mai bun decit locul 4.
Nu-mi mai amintesc exact ce le-am spus pe linga faptul ca viata nu e intotdeauna corecta insa la sfirsitul ultimului meci toate se aruncau in noroiul din fata portii. Fericite. 3 e mai bun decit 4.
Konietz.

Depre eroi si morminte

M-a taguit Oedip iar si uite ca ma bucur ca m-a facut sa ma gindesc. Deformatie profesionala ...m-am uitat in toate dictionarele online in toate limbile dupa definitiile "eroului" . Nu prea m-am lamurit...
Cred ca,in fond, oamenii cred ca erou este un sinonim pentru model...
Cind eram copil eroina mea a fost mama. In 5 -8 profesoara de istorie. Apoi cea de franceza. Ciudat, niciodata nu am vrut sa fiu ca ele; poate sa fiu ceea de doreau ele sa fiu. Era un fenomen ca cel de indragostire fara partea sexuala insa...Din pacate, simtul meu critic functiona fara gres la un moment dat. Doare la inceput sa vezi ca cea/ cel pe care il iubesti si admiri este asa cum este, are micimile lui...Ai insa apoi un sentiment de duiosie trista. M-am mai comparat in viata cu o multime de oameni pe care ii admir si m-am simtit mereu inferioara...Dar hai ca iar divaghez.

Tot reflectind cred ca eroii mei sunt cei capabili sa lupte si sa moara pentru o idee/ un ideal: de tipul Gelu Ruscanu(Jocul ielelor)si Meursault a lui Camus (literar vorbind)dar mai ales oameni reali: cei care in timpul momentelor de intuneric au ramas luminosi Oameni pe care nici un lagar nu i-a putut clinti si care au mai avut si puterea sa spuna: "Să nu ne răzbunaţi!"Mircea Vulcanescu, Elisabeta Rizea, Ion Gavrila-Ogoranu si lista ar putea continua (din fericire.) Important e ca ati inteles...
Iar cel mai bine este cind cunosti, iubesti si esti linga un astfel de om.

Tagul merge comme toujours la Monsieur Lelecteur ( mai ales ca adesea am avut Antimodele si asta ar fi subiectul unui alt post) si la oricine citeste si se simte inspirat. ;-))

Madeleines

o discoteca dintr-un orasel de provincie unde venisem in vacanta. prima mea iesire la discoteca...ma lipesc de un scaun. prietenele mele danseaza. 6 ani de balet par inutili...groaza sau rusine...impotenta...nu pot sa ma ridic...privesc.
lumina haotica. invitatia la dans: inalt slab oarecare. mi se pare batrin. (probabil ca are 20 de ani). refuz. insista. mint ca nu stiu. spune ca a invatat sa danseze cu un scaun. mai rau nu pot fi. ma ridic. 3 ore de dans. toate ritmurile. vorbim, ridem. fara identitate. la sfirsit imi spune: Laurentiu, din Bucuresti "se intilneste munte cu munte dar om cu om", mai adauga. nu schimbam numere de telefon. realizez ca am cistigat libertatea de a dansa. ii multumesc si ii promit ca nu o sa-l uit.
me olvidaras.
20 ans sont passes. Non, je n'ai pas oublie.

Moods

Happy Holouin si lucruri care nu trebuie intelese

Mi-am petrecut ziua dinainte de Halloween intr-un spital din Romania asteptind un medic si o veste de la 7.30 la 15.30 intr-o tensiune ce nu poate fi decit traita, printre suferinte care nu ar trebui sa existe acum si aici.


A doua zi am fost intrebata de ce nu ma costumez caci parul meu lung roscat m-ar ajuta sa fiu o vrajitoare desavirsita.
Dupa experienta despre care v-am vorbit nu am avut nici macar puterea sa comentez, noroc cu privirea expresiva.
Mi s-a spus ca nu sunt cool.

Ceea ce nu stiu ei e ca poate nu sunt cool dar vrajitoare sunt. Din pacate nescolita. Trebuie sa iau masuri.

Exercitiu de logica

Saptamina trecuta am vazut un fel de gluma la TV cu niste rednecsi de prin State care voiau sa telefoneze la 911. Si unul intreaba : Pai care-i numarul de la 911? Suna el la informatii, tipa la rindul ei cauta numarul, il dicteaza rar, de vreo 2 ori ca el n-avea pix sa-l noteze, etc...Stiti genul...da' chiar mi-a venit sa rid in ciuda faptului ca am considerat tusa prea groasa...
De curind la Brasov cautam Piata Enescu fiindca acolo parea sa se afle un restaurant teoretic frantuzesc. Si intreb doua demoazele ce pareau localnice si bavardau placid in fata unui magazin: Nu va suparati, stiti cumva unde este Piata Enescu? Raspunsul a venit semi spontan de la una dintre ele: Pai...(pauza de gindire) n-o fi Piata Sfatului? Si tot ea raspunde sub privirea mea perplexa: Mh, nu...ca aia se numeste Piata Sfatului. I-am spus: Si eu cred la fel, multumesc...
Si astfel ii raspund lui M. care crede ca modelul nostru de dezvoltare este cel american.( stiu -stiu you didn't mean this but still...)