We never change...

Am eu o teorie a mea cum ca nu ne schimbam fundamental de-a lungul vietii...Si aici nu vorbesc de calitate sau de cantitate ci de esenta. Nu nu va fie frica nu o sa vorbesc de Parmenide sau Zeno. Nici macar de Dharmakirti. O sa mai spun doar ca experientele dramatice ne arata de fapt asa cum suntem.
Astazi am fost surprinsa sa regasesc o reactie pe care am avut-o cu aproape 20 de ani in urma...
Familia mea (mai bine zis mama caci pentru tata am fost intotdeauna perfecta;-)) a ajuns repede la concluzia ca sunt antitalent la matematica...Mi s-a repetat asta ani de zile aproape zilnic datorita inapetentei mele constante fata de calcule si a antitalentului mamei pentru stiintele exacte.( pe care ea crede si acum ca l-am mostenit). Cifrele nu m-au interesat prea mult niciodata si nu am fost capabila decit in rare cazuri sa duc la bun sfirsit un exercitiu in mod corect. Asa ca din clasa a 5 a am avut meditator la matematica. Asta pina in clasa a 10-a!!! Nu cred insa ca am luat vreodata mai mult de un 8 la vreun test din eternul motiv: voiam sa termin repede si oricum stiam cum se face ca sa-mi mai pese de o adunare sau o inmultire. Profesoara de la scoala (aceeasi dintr-a 5 -a intr-a 12 avea obsesia rezultatului final. Nu conta daca ai facut corect exercitiul sau pina la ce punct l-ai facut...Nu: rezultatul final. Pragmatica femeie...Iar eu...poetesa matematicilor. Notele mele constant mediocre la matematica si disperarea mamei urmate de predictiile sumbre ca nu voi lua nici o treapta si voi ajunge muncitoare intr-o fabrica a republicii noastre socialiste patind onoarea familiei mele intelectuale de generatii m-au facut sa detest biata materie...
Profesorul de la meditatii a incercat sa o convinga pe mama ca: 1. Nu sunt antitalent la matematica si 2. Nu am nevoie de meditator. Nu a fost chip.
Sa ajung la subiect; prin clasa a 7a sau a 8a trebuia sa invatam noi a+b totul la patrat si a patrat + b patrat si la fel si la a treia. Bineinteles ca nu le-am invatat pt meditatii si din pacate pt mine domn' profesor ( care de altfel imi placea pt ca nu ma pira niciodata la mama cind nu imi faceam tema ;-)) era ffff nervos. Si mi-a zis: Nu vrei sa le inveti? Le scrii de 50 de ori pe fiecare...
Nu mi-au placut niciodata pedepsele asa ca le-am scris astfel: intii a patrat de 50 de ori pe verticala, apoi + de 50 de ori pe verticala si tot asa . Bineinteles ca habar n-aveam formulele cind m-am dus la meditatii. Asa ca mi le -a dat sa le scriu de 100 de ori... Tot nu le-am invatat. Nu o sa o mai lungesc dar am ajuns sa le scriu de 650 de ori fiecare. (desi le stiam deja chiar si cu metoda verticala dar nu voiam sa recunosc). M-am gindit cit timp o sa-mi ia sa-mi fac tema + extratema si eram atit de furioasa incit am inceput sa pling si i-am spus profesorului ca il urasc si ca nu mai vreau sa-l vad niciodata...
M-a sunat el pe la mijlocul saptaminii si mi-a spus sa nu mai scriu nenorocitele de formule. Asa ca data urmatoare i le-am recitat cu sfintenie si ne-am impacat...
Azi la tenis nu stiu ce l-a apucat pe antrenorul meu dar vazind ca am o zi destul de proasta si ca joc cam aiurea s-a apucat sa-mi izbeasca mingile dintr-un colt in altul al terenului intentionat sa nu le pot lua. (facea parte din " antrenamentul psihologic"). Si pur si simplu m-a apucat reactia din copilarie: aceeasi furie, mi-a venit sa pling,( da' macar de data asta m-am stapinit ;-))) i-am spus ca il urasc, am folosit cuvinte care incep cu f in toate limbile...si apoi brusc mi-a venit in minte episodul cu matematica.
We never change...n'est ce pas/
P.S. Ca sa-mi reperez onoarea va raportez ca la treapta 1 am luat 9.50 iar la a doua 9.86 la matematica.
Nu numar niciodata restul la bani in schimb sunt fascinata de problemele de fizica. ;-))))))))))))))

Bonus