Marti cite ceasuri rele?

Cind m-am sculat la 4.30 nimic nu anunta ca ziua va incepe atit de prost. Mi-am luat cartea pe care mi-a adus-o direct in clasa bibliotecarul nostru The Road de Cormac McCarthy. Aici trebuie sa divaghez;-)): am fost total uluita cind a venit sa mi-o aduca: noi avuseseram citeva discutii despre carti si stiam ca e un lector avizat (oups ia te uita am ajuns sa folosesc cuvintul lecktor cam des...)Chiar ma bucuram ca mai am cu cine vorbi si despre altceva decit scoala si vaicareala. Dar sa-mi aduca personal cartea care-i si apartine, mai rar. Am timp n-am timp o s-o citesc. (si chiar nu e rea, dar ma face sa-mi dau seasma ca nivelul englezei mele a luat-o din nou la vale sau hoinareste doar pe colinele limbajului de zi cu zi si ale slangului).
Asa...si cum citeam eu linistita stiind ca abia de la 6.45 am tenis deci pot sa plec la 6.20, unde nu incep mare sa aud prin termopane niste huruituri inspaimintatoare...Alarmele masinilor urlau intr-un cor, nu antic ci nouveau-antique asa ca pina la urma ma uit pe geam. Si ce vad? Tancuri. Tancuri si iar tancuri.
M-a strabatut un sentiment rau si m-am gindit la bunica. Doua razboaie mondiale a prins + revolutia romana...A trait aproape un secol, nascuta fiind in 1900 si fiind foarte longeviva.
Si apoi mi-a venit in cap poezia pe care o discut cu A2-ul:
"Oh Barbara
Quelle connerie la guerre
Qu'es-tu devenue maintenant
Sous cette pluie de fer
De feu d'acier de sang
Et celui qui te serrait dans ses bras
Amoureusement
Est-il mort disparu ou bien encore vivant
Oh Barbara
Il pleut sans cesse sur Brest
Comme il pleuvait avant
Mais ce n'est plus pareil et tout est abîmé
C'est une pluie de deuil terrible et désolée
Ce n'est même plus l'orage
De fer d'acier de sang
Tout simplement des nuages
Qui crèvent comme des chiens
Des chiens qui disparaissent
Au fil de l'eau sur Brest
Et vont pourrir au loin
Au loin très loin de Brest
Dont il ne reste rien."
Livresca am mai devenit...Era sa ma apuce starea de meditatie da' m-am abtinut.;-))

M-am prins ca tancurile sunt pentru defilarea de 1 Decembrie si m-am gindit ca avem destul de multe...
Am mai citit eu in zgomotul infernal si apoi am plecat. Era un frig afara si un vint...ca mai sa ma ia pe sus...Muoscova Muoskva.

LA Piata Presei doi polititsti degerati. Unul fuma. Mai sa-i compatimesc. Se face verde, dau sa plec, incep sa se agite: ca s-o iau la stinga nu la dreapta. Ce sa fac, o iau, da ma apuca toti nervii. La naiba daca stiu cum am ajuns mai ales ca mergeam cu 130...Am oprit intr-o statie de autobuz (mi-a intrat si ABS -ul ...) si am intrebat. Eram pe drumul cel bun... Am spus ca intirzii , am intirziat, doar 35 de minute de tenis ...la 7.40 sedinta unde oamenii nu inteleg sa discute probleme ci cred ca totul ii priveste pe ei; per-so-nal.O domnita aproape ca a plins...

Sa vedem cum va continua ziua asta...