Sarbatori Fericite

tuturor!

Sarbatori Fericite

tuturor!

As dori

Am evitat, din nou, un accident rutier care s-ar fi produs nu din vina mea. Habar n-am cum l-am evitat...
As dori si pe aceasta cale sa-i multumesc ingerului meu pazitor care are un client mult mai dificil decit cel din clipul urmator.

Fericire mica

Astazi am avut revelatia clara ca traiesc pe o planeta suspendata in spatiu.
Avem o multime de cunostinte teoretice pe care insa nu le interiorizam. Astazi dimineata, foarte devreme, inainte de 6 cind am iesit din casa am privit cerul: luna era mare mare rotunda si luminoasa iar cerul era innorat; printre nori se vedeau suprafete luminate de...atmosfera si stele. Pur si simplu am realizat acut si profund ca pasesc pe o planeta albastruie suspendata undeva in spatiul infinit. Atit de frumos!
"Tout ca ca se passe quelque part dans l'espace sur une boule qui roule dans l'infini"....

Tara in care traiesc

Tara in care traiesc e un tarim ciudat.
La alegerile din anul acesta, uninominale oarecum, domnul Marian Vanghelie supranumit si "Care este" si care( intentionat folosit) abia a trecut bacalaureatul dupa 5 ani de la terminarea liceului garanteaza pentru Profesor universitar doctor Ecaterina Andronescu, fost ministru al invatamintului poreclita si Abramburica.
Iar aceasta cistiga.
Felicitari!

Les deux moitiés

Je porte dans mon être le premier jour comme un stigmate de la recherche.
Leur as-tu raconté qu’ils nous avaient séparés parce que nous avions pêché en essayant de remplir le vide ? Parce que nous avions inventé la mémoire et le miroir ? Parce qu’on n’avait pas su que le miroir avait deux visages n’importe comment on le regardait ?
Je te regarde maintenant. Dans le miroir. Tu es si proche et pourtant si éloigné… Il y a entre nous un mètre et toute l’histoire et je continue de chercher le motif pour lequel on a été transformé en moitiés ; c’est la raison pour laquelle je me réveille chaque nuit à minuit pour me demander qui je suis.
Non, je ne sais pas qui je suis mais je me réjouis d’y être. Et je me réjouis que tu y sois. Qu’on y soit et j’en sais gré à l’Arbre de m’avoir permis de réinventer la vie. Alors et maintenant. D’avoir appris par toi de me manquer à moi- même. A tous les instants.
Le silence règne de nouveau…comme à cette époque –là, au commencement des temps quand le fruit défendu a été séparé en deux et nous a dévoilés. Comme à cette époque –là ou on a appris à écraser la solitude avec ses propres armes…
J’ai appris un secret : on ne peut pas aimer le monde et être un solitaire.
Et j’ai compris alors pourquoi on est des moitiés.

Astazi, acolo unde am calatorit vintul batea.

Astazi, acolo unde am calatorit vintul batea. Tare. " Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii". Nici gind. Astazi pantalonii o scutesc ( pe rochie) de grija asta...Iar pe femeia sergent o gasesti oricum si in cele mai diafane fuste. Dar nu, nu despre pierderea feminitatii voiam sa vorbesc aici.
Revin; ma intrebam cum se numeste vintul asta care batea.
In minte mi se amestecau nume de vinturi invatate in scoala : muson( care inseamna anotimp) simunul (care inseamna veninos), crivatul (a carui etimologie nu o stiu), austrul, alizeul, foehnul, zefirul...O salata de vinturi neasezonata. Une salade de vents décoiffée.
Brusc mi-am amintit de mistral si de intimplarea cu el. Eram linga Montpellier, la Palavas care s-ar parea ca inseamna le marais aux oiseaux ( palus avis). Era acum 13 ani si vedeam pentru prima oara Mediterana. Traversasem Camargue cu caii ei albi alergand liberi ( credeam eu), cu pasarile flamingo in grupuri mari de parca iazurile inflorisera.
Totul respira libertatea. Eram intr-o stare de uimire, fericire si beatitudine pe care, ca de obicei la virsta aceea, o credeam impartasita si de ceilalti.
Eram cu un grup de francezi si ajunsa la plaja n-am stiut cum sa o zbughesc mai repede ca sa ating marea miraculoasa cu toata epiderma. Inainte sa ma arunc in valuri i-am auzit pe francezi mormaind ceva despre mistral.
Si-am inotat si-am inotat inspre albastru cu gindurile mele fericite, cu simturile imbatate si zapacite intr-o uitare indescriptibila. Irepetabila? Cred ca da.
La un moment dat m-am gindit sa ma intorc. Era mult mai greu. O multime de valurele ma plezneau peste fata si parca nu inaintam deloc. In jur nimeni. Noroc ca inot bine. Nu stiu cit am facut pina la mal ( sigur muuuult) dar ajunsa pe nisip, absolut epuizata dar tot fericita a trebuit sa ascult zbieretele graseiate ale francezilor care imi spuneau ca au vrut sa cheme elicopterul sa ma salveze din mare si ma intrebau cine ar fi platit pentru asta. Au spus ei multe cuvinte grele pe care am preferat sa le uit sau poate fiind in argou nu le-am inteles.:-))
O fraza spusa cu obida mi-a ramas insa in minte: " Toata lumea stie. Cind bate mistralul nu intri sa inoti in mare."


Si ce ar trebui sa fac? Poate asta.

Voir tous les Renaud

Piinea

De ceva timp imi place sa fac piine. M-am tot intrebat de ce. Rapunsurile pe care mi le-am dat nu m-au satisfacut deloc.
Am gasit insa raspunsul unei doamne pe care o iubesc cu adevarat. Iata. Merita:

http://www.ina.fr/archivespourtous/index.php?vue=notice&id_notice=I00005364

Experiente

Am licitat pe internet pentru o carte si am cistigat.
Alexis Henri Charles de Clérel, viconte de Tocqueville multumesc pentru ca mi-ati oferit o noua experienta!
Si o noua emotie. Si un nou prilej de meditatie.
Au plaisir de vous lire...

Viziune

"Tara e un santier", parca asa suna o lozinca veche care imi pulseaza undeva intr-un colt de creier.
Oricum drumul meu de la serviciu acasa e un santier. Nu se lucreaza doar pe o strada ci pe vreo trei. Asteptind in coada imensa de masini privesc deseori in gol, absenta cu gindurile valatucind departe. Uneori am avut impresia ca vad un film pe repede inainte, cu imagini prea frenetice ca sa le poti surprinde si care iti lasa doar o senzatie halucinanta de irealitate.
Ieri insa, blocata in trafic am vazut o scena desprinsa parca dintr-un film science-fiction: un om traversa drumul iar dupa el venea un excavator. Excavatorul parea un animal urias si blind care il urma docil pe om, avind in cupa niste pachete pe iti dadea impresia ca le cara -asa cum unii ciini aduc ziarul sau chiar anumite mici cumparaturi spre mindria stapinului.
Omul s-a intors si a parut ca ii spune ceva Excavatorului care a clatinat din ..."cabina" si, resemnat a continuat sa il urmeze in acelasi ritm lent, somnoros in atmosfera psihedelic-prafoasa a strazii.

...

Azi am avut examenul pentru centura neagra ( TKD) . 3 ore si jumatate.
A fost foarte greu. Desi anul asta am alergat 5 km in fiecare zi inafara de sfirsitul de saptamina.
Stiu ca am facut foarte bine dar nu pot sa ma bucur.
Ca intotdeauna nu cred ca merit.
Cu toate astea stiu ca o sa o am.Centura neagra.
Sunt atit de obosita incit nu pot sa dorm.
Tuturor din clasa le e frica sa lupte impotriva mea. Doar instructorul e foarte mindru de eleva lui care nu face pasul inapoi.
Aproape ca imi vine sa rid. Cine ar crede asta atunci cind ma vede prima oara?

Vacanta placuta tuturor!

Asa ma simt azi...

Once I wanted to be the greatest
No wind or waterfall could stall me
And then came the rush of the flood
Stars of night turned deep to dust

Melt me down
Into big black armour
Leave no trace of grace
Just in your honor
Lower me down
To culprit south
Make 'em wash
The space in town
For the lead and the dregs
Of my bed i've been sleepin'
Lower me down
Pin me in
Secure the grounds
For the later parade

Once I wanted to be the greatest
Two fists of solid rock
With brains that could explain
Any feeling
Lower me down
Pin me in
Secure the grounds
For the lead and the dregs of my bed
I was sleepin'
For the later parade

Once I wanted to be the greatest
No wind or waterfall could stall me
And then came the rush of the flood
Stars of night turned deep to dust

Ciresar- Compunere (clasa a doua/ a treia)

Suna frumos sa fii nascut in luna lui Ciresar...
Diminetile si serile de iunie sunt sunt inca racoroase, iar zilele sunt calde si placute.
Ciresele ( tocmai am mincat o multime ;-)) sunt niste fructe vesele si zglobii, nu foarte dulci, carnoase si au un simbure de care trebuie sa scapi intr-un fel sau altul.
Piata e plina de fructe si legume, de culori si mirosuri.
Are ceva vital, luna asta, un ceva care imi place.
Si, mai ales, in iunie incepe vacanta!!!!!!!

Tristete

Un copil de 8-9 ani lipea pe stilpi afise pentru a-si gasi catelul pierdut.
Lacrimile ii curgeau pe obraji.

Nu

Reclama pentru o noua emisiune la radio: " Nu ati dori sa intrati in mintea persoanei pe care o admirati...bla bla bla?
NU!
Pentru si ea are dureri de masele si balonari (cu sau fara flatulenta), meschinarii si rautati etc etc etc. Mai bine sa ramina toate la nivel non concret acolo in mintea si sufletul ei.

Intrebare nemetafizica

Norocoasa. Prea norocoasa. Asa ma simt ( sau incerc sa ma simt) de cind ( si e ceva timp ) diferite pasari, in diferite locuri se gainateaza ( eufemistic vorbind) (sau poate cineva o sa gaseasca un verb mai bun) pe mine, pe linga mine sau pe masina personala.
O fi vreo noua "viroza" aviara???

Imprimavarari

N-am prea fost pe aici. Am traversat cimpuri de rapita sub cerul fenomenal de albastru. Rapita suna atit de urit dar soarele stralucind peste florile acelea m-a facut sa ma indragostesc de galben, sa-l percep si sa-l inteleg altfel.
Am facut bai calde si sarate, masaj, am inotat, am dormit mult, mai mult decit am crezut vreodata ca as putea sa dorm si m-am relaxat.
Trebuie sa fi fost foaarte obosita.
Am colindat orasul Braila care e fenomenal de frumos si care moare incet sub privirile oamenilor pe care i-am descoperit foarte deschisi, comunicativi, amabili si foarte dezamagiti.
Cineva vinde casa in care s-a nascut si a copilarit Ana Aslan. Amatori? As vrea sa o cumpar si sa o transform in muzeu...Mda.
Am fost la Galati si m-am simtit ca in Militari combinat cu Colentina si Pantelimon...M-am scuturat ca o pisica uda si am plecat repede.
Am privit Dunarea indelung. Ce fericite sunt orasele traversate de un fluviu...sau macar de un riu mai mare!;-))

Am traversat cimpuri de rapita si m-am intors.

E primavara!
Si iata cum ma simt:

Nedumeriri

La parterul blocului meu erau o editura si o librarie. Erau pentru ca intr-o zi libraria a disparut iar editura s-a redus la jumatate. In fiecare zi in fata editurii stau doua trei dudui si fumeaza. Asta nu ma deranjeaza. Fac parte dintre nefumatorii pe care nu ii deranjeaza fumatorii. ;-)) Duduile- dragute, elegante, majoritatea cu ochelari, cu siguranta foste studente la Litere, Limbi straine, Comunicare si alte facultati umaniste creatoare de pseudo intelectuali. Fumeaza in fata editurii si implicit a cladirii in care locuiesc si arunca tigarile pe jos. Seara cind vin acasa calc pe sau ocolesc ( in functie de gradul de oboseala) covorasul alb de tigari, care mai de care mai delicate, subtiri, mentolate.
Am vrut o data sa ma duc sa le intreb -de ce , DE CE nu aduc cu ele o scrumiera???
Cind o sa le intreb o sa ma priveasca asa cu condescendenta ca pe vreo isterico-frustrato- nebuna...

Tarantino moods

The Flower of Carnage
Translation:

Begrieving snow falls in the dead morning
Stray dog's howls and the footsteops of Geta pierce the air
I walk with the weight of the Milky Way on my shoulders
But an umbrella that holds onto the darkness is all there is.
I'm a woman who walks at the brink of life and death
Who's emptied my tears many moons ago.
All the compassion tears and dreams
The snowy nights and tomorrow hold no meaning
I've immersed my body in the river of venegance
And thrown away my womanhood many moons ago
On the behalf of heaven, they're our soldiers, the loyal, invincible and brave.
Now it's time for them to leave the country of their
Parents their hearts buoyed by encouraging voices.
They are solemnly resolved not to return alive, without victory.
Here at home, the citizens wait for you.
In foreign lands, the brave troops
Instead of kindness from someone
I do not care about
I rather prefer selifshness from you my beloved.
Oh, it the world a dream or an illusion?
I am all alone in jail.”

Stuck in the middle with you-Stealers Wheel






Well I don't know why I came here tonight,
I got the feeling that something ain't right,
I'm so scared in case I fall off my chair,
And I'm wondering how I'll get down the stairs,
Clowns to the left of me,
Jokers to the right, here I am,
Stuck in the middle with you.

Yes I'm stuck in the middle with you,
And I'm wondering what it is I should do,
It's so hard to keep this smile from my face,
Losing control, yeah, I'm all over the place,
Clowns to the left of me, Jokers to the right,
Here I am, stuck in the middle with you.

Well you started out with nothing,
And you're proud that you're a self made man,
And your friends, they all come crawlin,
Slap you on the back and say,
Please.... Please.....

Trying to make some sense of it all,
But I can see that it makes no sense at all,
Is it cool to go to sleep on the floor,
'Cause I don't think that I can take anymore
Clowns to the left of me, Jokers to the right,
Here I am, stuck in the middle with you.

Well you started out with nothing,
And you're proud that you're a self made man,
And your friends, they all come crawlin,
Slap you on the back and say,
Please.... Please.....

Well I don't know why I came here tonight,
I got the feeling that something ain't right,
I'm so scared in case I fall off my chair,
And I'm wondering how I'll get down the stairs,
Clowns to the left of me,
Jokers to the right, here I am,
Stuck in the middle with you,
Yes I'm stuck in the middle with you,
Stuck in the middle with you.

Bang bang (My baby shot me down) Nancy Sinatra



Twisted Nerve by Bernard Herrmann



SANTA ESMERALDA- Don't Let me be MisUnderstood

Summit days

Summitul m-a facut sa iau metroul. Nu-l mai luasem de la Francofonie. Ma asteptam sa nu fie o experienta placuta. Am descoperit insa o noua specie:

• specimele put; put rau : a alcool amestecat cu ceapa si transpiratie
•  au genti, un fel de papornite mari cu care te lovesc sistematic peste picioare
•  urla unul la altul dintr-un capat in altul al vagonului pentru a-si comunica informatii care incep cu ba, ma, beiii, meiii si fa, dupa caz si sex
• citesc Libertatea si Click sau Can-can sau o revista gratuita al carui nume nu am putut inca sa-l aflu
• umbla in haite cu membri de acelasi sex 
• beau de dimineata, se hirjonesc (asta am observat-o in toate cele 3 zile  la exemplarele masculine)
• te imping si te dau la o parte , blocheaza accesul, vorbesc extrem de tare

Da, stiu, printesa din turn , s-ar putea spune...Am circulat multi ani cu mijloacele de transport in comun prin cartiere in care nu stiu cine s-ar fi aventurat, deci nu e asta...

Acum am observat si alte detalii care imi faceau sila: o cicatrice cu margini urite de la un piercing nereusit, un inel dintr-un material oxidabil pe degetul aratator al cuiva, multe fete  casectice, ochi tristi, ochi obositi, multe fete buhaite de alcool, oameni tineri terminati prea devreme. O alta specie: mortii vii.

De data asta m-am simtit alienata, ciudata...diferita...Toti suntem diferiti si ciudati in felul nostru, bineinteles. Citeam cu cartea pe genunchi si am avut sentimentul clar ca nu am ce cauta acolo, in trenul acela modern in care se afiseaza acum statiile si autobuzele pe care le poti lua. 

Chiar si pe peron aveam impresia ca oamenii ma privesc fix pentru ca sunt...altfel.

S-a intimplat ceva, s-a declansat in mine un mecanism care m-a facut sa am senzatie de voma la fiecare intoarcere acasa, care m-a facut sa-mi pun castile in urechi si sa dau muzica la maximum si sa incerc sa ma izolez de mediul acela. Dar mirosul....ma urmareste inca.

Ceva insa s-a intimplat cu mine. Irevocabil.

Pentru zilele care nu prevestesc nimic & Intru amintire

Telegrame


I
Către P.B. Phőnix
Draga mea, aici focul a ars cuvintele. Au rămas muţi cei care le spuneau. Mâine la ora 11 aştept răspunsul. La voi ce se întâmplă cu aerul? (cifrat, prin F.)
Semnat N.

II
Am să arestez umbra dacă continuaţi să dormiţi pe ea. Frunza nu este un pat chiar dacă soarele o depune pentru somn.
E un ordin.
Semnează N. în numele mai multora.

III
Dragă şi iubite,
Opreşte curgerea sângelui din oi şi comunică-mi aceasta. Dă o oarecare libertate pulsului. Cu inimile oprite te rugăm să laşi şi să trimiţi zahărul.
Al tău N.

IV
Contractează imediat aer. Anunţă dacă ai reuşit.Unanimitate pentru pasărea Phőnix. Dacă sunt alte propuneri, telegrafiaţi cifrat. N.

V
Porcule,
Te rog să înţelegi că ne este foame chiar dacă ne este scârbă de grăsime.
Cu greaţă, N.

VI
Către Omega, Tellus şi Sigma
Până mâine vă rog să faceţi rost de timp. Modificările de cadran trimiteţi-le spre aprobare. Până la licurici dar în nici un caz până la greier. Anunţaţi-mă de această respectare. N.

VII
Dragă Igreca
Vezi ce faci cu steaua polară. Împarte razele ei din 2 în 2. Lumina este de mâncare. Nu uita aceasta şi suflă norii. Cât mai multe stele noaptea cu atât mai puţini orbi. Ai grijă şi vezi ce faci cu cerul. Raportează N.

VIII
Către Z., către I. şi către draga de U.
Nu-i lăsaţi să surzească !
Bateţi în toba frunzelor clorofile ! Lumina trecută prin frunze n-o lăsaţi mai prejos decât 7 burţi sătule.
Dacă se plânge piatra anunţaţi cifrat lacrima. N.

IX
Dragă calule,
Dacă te călăreşte fără alergare secunda nu-i răspunde.
A ta la orice oră aleargă-mă. N.

X
Către natura din Nord,
Alăptaţi stelele cu frig. Nu le cereţi răsărire. Opriţi-le. Raportai de aceasta. Daţi-l afară pe L. Dacă se plânge să-mi scrie personal. Ordin. N.

XI
Către natura din Sud,
Vezi-ţi de treabă şi lasă-te uitată. Te avem în vedere până la orbire. Te avem în auz până la cântec. Surzii sunt nişte provocatori. Anunţă. N.

XII
Către luptătorii din ţinutul A.,
Dacă curge sânge din voi, dispreţuiţi-l. N.

XIII
Telegramă,
Încetaţi cu numărarea morţilor. Comunicaţi imediat cifrat, ce şi cum. Nu vă lăsaţi. În curând o să trimitem aer. Faceţi economie la respiraţie. Ţineţi păsările cerului la subţioara voastră până vă venim în ajutor. Încercaţi să emanaţi miros. Aerul va veni către voi în curând în cisterne. Raportaţi de primire. N.


(Nichita Stănescu – Respirări, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1982

Vanghelioane si Vangheliade

Stiu, tara arde sau cel putin Bucurestiul e isterizat de lunetisti, culoare unice,politisti mai ceva ca la Havana iar eu nu pot sa-mi scot din minte un eveniment intimplat acum vreo saptamina sau chiar mai mult. Deschizind televizorul l-am vazut pe primarul sectorului 5 vorbind in fata unor oameni care-l ascultau cu religiozitate in timp ce sosurile li se scurgeau prin mustati ( atit feminine cit si masculine). Aceleasi personaje, majoritatea supraponderale erau aratate dansind si petrecind, lalaind si palavragind.
Evenimentul era numit de organizatorul sau Vangheliada profesorilor. Se vorbea de bonuri de masa si bani la salarii printre farfurii si tacimuri de plastic.
O sila organica ma cuprinde de cite ori imi amintesc imaginea respectiva. Stiu de mult timp ca nu mai exista dascali. Profesorii mei in marea lor majoritate nu mai erau in stare sa raspunda la intrebarile pe care le puneam ( da, despre materia lor).
Comunismul transformase dascalii in ACTIVISTI. Asta au si ramas. O gloata de activisti.
Sila se invaluie in tristete si o unda de frica.

Voy a leer

Saptamina trecuta o colega a plecat la Madrid la o conferinta. M-a intrebat: "Ce sa-ti aduc de la Madrid?". Crezind ca e genul de intrebare politicoasa am spus "Nimic. multumesc". Ea insa insista: "Nu vrei tu o carte?" De unde stie ea ca imi place sa citesc, ma intreb, pentru ca rarele noastre conversatii se invirt in jurul unor subiecte anodine sau profesional-anodine...Oricum gindul tisneste brusc si spun da da Saramago daca gasesti, in franceza, si ii dau doua titluri: Eseu despre luciditate si Omul duplicat- care nu au fost traduse la noi.
Eram aproape sigura ca nu o sa le gaseasca asa ca mare mi-a fost surpriza cind la intoarcere imi intinde o carte si imi zice: "Nu am gasit-o pe prima , asa ca ti-am luat-o pe a doua."
E o carte mare si moale, putin fosnitoare, e noua dar are paginile galbui, e maleabila... blinda parca. Coperta e alba si are scrise in relief titlul si numele scriitorului: Jose Saramago El hombre duplicado. ( ah, nu a gasit-o in franceza asa ca mi-a cumparat-o in spanioala.)
Imi plimb degetele pe scrisul in relief, ca un orb, si nu pot sa descriu placerea care ma cuprinde la gindul ca o s-o citesc. Bineinteles apoi ma cuprinde ingrijorarea cu privire la nivelul spaniolei mele dar va merita orice efort, sunt sigura.

Acestea sunt intrebarile de pe coperta.
" Como saber quien somos? Que nos defines como personas individuales y unicas? Podriamos entercambiarnos con nuestro doble sin que nuestros allegados lo percibiesen?

Primavara

Livada de la Baneasa e in floare. Asteptind primavara ascult...

Experiente

In mod ciudat am ajuns antrenoare a echipei de JV basket fete acum 2 ani. Mi-a fost groaza ca nu o sa fiu in stare sa fac nimic bun si m-am cam codit sa accept dar nimeni nu voia sa le antreneze. Riscul era sa pierd turneul si sa ma fac de ris...
Basketul a fost sportul meu preferat in ciuda inaltimii mele "pigmeice". L-am jucat 8 ani destul de constant. Dar sa-l antrenez???
Anul trecut am luat locul 3 spre uimirea tuturor.
Anul asta am invatat continuu de la cealalta antrenoare ( a echipei serioase)-care se si pricepe fiind profesionista- pe care am spionat-o, intrebat-o , terorizat-o. Mi-a placut imens sa antrenez si nu am mai luat-o drept o ocazie sa joc eu basket. A fost...altceva.
Planetele s-au aliniat si am luat locul 1.
Am batut Moscova de doua ori ( o data in finala) o echipa de 2 ori mai buna decit noi. Nu am pierdut nici un meci desi toate echipele erau mai inalte si mai atletice decit noi.
Turneul a fost insa la Bucuresti iar atmosfera din sala -plina pina la refuz a fost minunata si infernala in acelasi timp. Pentru mine a fost o experienta pe care nu o pot compara cu nimic altceva. Senzatii ciudate, sentimente de toate felurile ( am pierdut primul sfert in fiecare meci ;-)), indescriptibil...
Singurul lucru pe care l-am inspirat fetelor a fost increderea. Orice time-out si orice pauza le-am folosit 20% pentru strategii si 80% convingindu-le ca noi vom juca din ce in ce mai bine si vom cistiga in sfertul 4; spunindu-le ca sunt mai bune decit crede toata lumea dar mai ales decit cred ele ca sunt. Si asa a si fost.
In finala am pierdut primele doua sferturi; eu am crezut in continuare ca vom cistiga; in sfertul 3 adversarele au mai inscris doar doua cosuri noi revenindu-ne spectaculos , iar in 4 ele nu au mai marcat nimic. Am cistigat la 20 de puncte diferenta intr-un final apocaliptic. Fetele alergau mai repede decit o facusera vreodata in viata lor sub privirile uluite ale rusoaicelor care crezusera ca vor cistiga, tribunele urlau frenetic si erai cuprins de o forma de betie a simturilor ciudata, de o febra, de o bucurie primitiva...
Nici acum nu imi vine sa cred ca a fost real...
Dupa meci arbitrii au venit la mine si mi-au spus ca ei nu au inteles CUM am cistigat. Moscova era mai buna ca echipa. Eu sunt in continuare convinsa ca au fost increderea, speranta, credinta ca putem invinge.
Chiar daca am fi ajuns pe ultimul loc (ceea ce s-a intimplat acum 3 ani si acum 4 ani cind eram " antrenor secund" ) tot a meritat sa antrenez. Pentru diferite motive pe care poate le voi expune alta data.
In plus imi dau seama ce experienta as fi ratat daca nu as fi avut curajul/ increderea sa ma implic.
Si ma intreb: cum sa imi dau/ induc mie personal increderea asta pe care imi dau acum seama ca pot sa o transmit celorlalti???

Perfect circle

La refren imi aminteste de Carla Bruni...

Si-mi place...

"'Cos giving into old temptation,
Is like that common twitch.
Oh the silly stupid realisation,
The more you scratch the more you itch"

Pentru Prietenie

Ma intorceam acasa in traficul ireal din Bucuresti. Inaintam metru cu metru, cu gindurile alandala si privirea incercind sa surprinda si altceva decit beton si sticla. ( da, peisajul s-a schimbat imens).
Trasa pe dreapta, frumoasa, curata, stralucind, neagra, clipind si sclipind una dintre masinile mele preferate Honda Civic. Din pacate in pana. Linga ea proprietarii, tineri -la vreo 30 de ani;-)) din clasa medie (daca o putem numi asa). Privind cu atentie -coloana de masini nu avansa deloc- am observa ca el tinea in mina o foaie de hirtie si, in mod evident incerca sa inteleaga cum se schimba o roata.
Brusc si prustian ;-)) mi-am amintit de prima mea pana cu Citroenul. Am ajuns la scoala si plina de nervi am anuntat pe cine am apucat ca am o pana de cauciuc. Peter a spus: " Hai ca te invat eu sa schimbi roata"! Am fost foarte fericita. Era primavara si batea vintul, " rochia se zbatea disperata sa-mi ascunda genunchii" vorba poetei, mirosea in aer a iarba si flori si aveam o acadea care-mi facea limba albastra. Am ajuns la masina si Peter a inceput sa-mi puna intrebari al caror raspuns mi-era total necunoscut. Unde a cricul, unde e roata? In sfirsit le-am gasit. Peter imi spunea ce sa fac iar eu trebuia sa execut. Sa scot roata " bolnava" a mers, dar cind a fost sa o pun pe cea sanatoasa lucrurile au devenit din ce in ce mai plictisitoare. Am aplicat metoda " miortzaiala " care functioneaza fara gres, mi-am declarat incompetenta, am afirmat ca nu pot sa tin roata ca e grea, m-am uitat gales, am fluturat din gene. Alti doi barbati vinjosi s-au oferit sa ma ajute dar Peter a fost ferm: NU! trebuie sa ma descurc singura daca mi se intimpla In the middle of nowhere...M-am murdarit infiorator peste tot, a trebuit sa renunt la acadea si sa privesc, geloasa, cum o maninca furnicile. Bineinteles ca am reusit sa pun roata, sa o pun pe cealalta la loc, sa pun cricul in cutie si cutia in lacasul ei. Entuziasmul initial imi disparuse, eram obosita si miinile jegoase ma dureau destul de tare...E drept ca nu mai am nevoie de harta ca sa schimb o roata.
Peter m-a invatat sa navighez deasemenea si nu am sa uit asta niciodata. Este una dintre cele mai frumoase experiente din viata mea. Mi-e dor de el adesea si mai ales de discutiile noastre ( si in special cele despre poezie). El stie ca imi este Prieten oriunde ne va purta viata.

Pentru tine Peter:


Muere lentamente quien se transforma en esclavo del hábito, repitiendo todos los días los mismos trayectos, quien no cambia de marca, no arriesga vestir un color nuevo y no le habla a quien no conoce.
Muere lentamente quien evita una pasión, quien prefiere el negro sobre blanco y los puntos sobre las "íes" a un remolino de emociones, justamente las que rescatan el brillo de los ojos, sonrisas de los bostezos, corazones a los tropiezos y sentimientos.
Muere lentamente quien no voltea la mesa cuando está infeliz en el trabajo, quien no arriesga lo cierto por lo incierto para ir detrás de un sueño, quien no se permite por lo menos una vez en la vida, huir de los consejos sensatos.
Muere lentamente quien no viaja, quien no lee, quien no oye música, quien no encuentra gracia en sí mismo.
Muere lentamente quien destruye su amor propio, quien no se deja ayudar.
Muere lentamente, quien pasa los días quejándose de su mala suerte o de la lluvia incesante.
Muere lentamente, quien abandona un proyecto antes de iniciarlo, no preguntando de un asunto que desconoce o no respondiendo cuando le indagan sobre algo que sabe.

Evitemos la muerte en suaves cuotas, recordando siempre que estar vivo exige un esfuerzo mucho mayor que el simple hecho de respirar.
Solamente la ardiente paciencia hará que conquistemos una espléndida felicidad.
Pablo Neruda


Traducere jalnica:

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata
ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”.

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste; cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea arzatoare ne va face sa cucerim o fericire splendida.

POUR

les amateurs de courts métrages francais...

Ascult...

Frumoasa voce...

Despre statut

Asta am observat si fotografiat intr-un oras din Transilvania.


Nu stiu daca puteti vedea dar cei doi proprietari ai casei si-au pus o poza mare pe peretele exterior al casei in care ii putem admira stind confortabil pe covor si aratindu-si banii.
La inceput mi-a venit sa rid si sa emit judecati de valoare ironice la adresa conationalilor nostri minoritari.
Apoi am realizat brusc ca marea majoritate a oamenilor vor sa isi exhibe statutul social, fiecare in modul sau personal: construindu-si case uriase, cumparindu-si masini ochioase si cit mai scumpe, purtind accesorii cu initialele/ numele creatorului cit mai vizibile- aratind cit pot de mult ceea ce au si ceea ce este mult mai important decit ceea ce sunt.

P.S. Sa fim bine intelesi: nu am nimic impotriva oamenilor bogati; nici impotriva caselor mari (probabil asa s-au nascut si castelele , palatele;-))

Melody Day

De ziua celebrului Valentin am intrebat " In ce zi suntem?". "E Sfintul Valentin." mi s-a raspuns. "OK dar in cit suntem azi? " si am vazut oroarea in ochii celuilalt... Eu chiar nu stiam.
Pentru mine astazi e Melody Day. Va las deci cu muzica psihedelica si filmuletul ( reusit dupa parerea mea)



Caribou - Melody Day

Melody day what have I done
Now our hearts are locked up tight again
And when I pray it's all begun
Then your smile it melts away again

Melody day where have you gone
And the hope I had is dying
And what we had has come undone
Then your smile it melts away again

Melody day what have I done
Now our hearts are locked up tight again
And when I pray it's all begun
Then your smile it melts away again

Tell them
Tell them I always knew why
So long
So I would like to say goodbye

Secretul

Fenomene ciudate se petrec cu noi. Am observat ca, in timp, mi-a crescut rezistenta la durere.
Deunazi am fost la dentist. Si cum lucra ea acolo meticulos ma tot intreba: "Te doare?" Durerea era suportabila asa ca am spus ca nu. Apoi mi-a zis :" Am ajuns pe nerv, lucrez pe el...stiu ca te doare" . Ma durea, e drept, dar amintirile mele despre alte experiente similare erau mult mai crincene asa ca doamnei nu-i venea sa creada ca inafara de citeva incordari pasagere nu am reactionat in nici un fel.
Ieri am jucat basket si mi-am (sa zicem ) scrintit degetul mic. Am incercat sa ignor situatia si am continuat sa joc. Bineinteles ca am fost lovita din nou, fatalitate, peste acelasi deget. Aproape ca mi-au dat lacrimile insa probabil adrenalina lucra. La sfirsitul meciului degetul era dublu ( foaarte umflat) si deja putin vinat. MA uitam la el cum sufera in timp ce -l "criogenam" si -l ungeam cu tot soiul de potiuni magice mai mult sau mai putin mirositoare. Astazi este triplu si vinat tot. Cind scriu nu pot sa apas a, z. (nici q daca as avea nevoie;-)) O fi luxat. (imi place cum suna;-)))
Durerea exista dar ne-am imprietenit. S-a intimplat in timp, sunt sigura. Cred ca asta e secretul.

N>10

Ce frumos a fost; am parodiat cintecul asta, am cintat si am ris, imi amintesc unde, cu cine :-)) dar nu-mi mai amintesc cind.
Mi se intimpla din ce in ce mai des sa-mi reaminteasca M.: " Mai tii minte acum 8 ani cind am fost acolo" " acum 10 ani cind am fost dincolo" , "acum 5 ani cind am cumparat X" , acum n ani cind ne-am mutat? Deja n-ul se apropie de 10 ba chiar il depaseste pentru multe evenimente care mie mi se par proaspete si foarte aproape in timp.
Am o senzatie de spaima pe care incerc sa o resping constant dar care stiu ca exista undeva si cu care va trebui sa ma confrunt...Negarea si evitarea nu au fost niciodata solutiile mele de vietuire.
A. spune ca are " la prise de conscience" a virstei comparindu-se-in mod foarte insolit- cu soldatii: cind era copil ii vedea mari si eroici, mai tirziu a realizat ca erau cam de un leat iar acum ii vede ca pe niste baieti foarte tineri si imberbi...
Eu ma uit la tenis si realizez ca namilele de barbati care joaca sunt nascuti in anii 80 si chiar 90...si ma cam trec fiorii.
Probabil o sa am un soc mai puternic cind nu o sa mi se mai spuna "domnisoara". ;-))))

...

In Romania din 3 accidente de circulatie unul e mortal. Media Europei e 1 la 42 iar in Anglia 1 la 93.
Stirea asta am auzit-o dupa ce aflasem decizia curtii constitutionale -care m-a facut sa amutesc pentru mult timp si sa ma gindesc ca suntem un popor de rahat care nu reactioneaza (in marea lui majoritate )in nici un fel cind ceva atit de crincen se intimpla. M-am bucurat atunci ca mai mor unii dintre noi. Din pacate nu moare intotdeauna cine trebuie...
Mai cereti 4% la salariu, tovarasi si o sa va mearga mai bine!
Eu cred ca ar trebui sa luam in serios "propunerea" lui M. le Papillon si "sa-l beatificam pe Ceausescu".
Acum chiar ca-mi vine sa plec din tara asta si sa nu ma mai intorc.

Rêve

Ieri noapte am visat in franceza. Nu-mi amintesc nimic altceva, stiu doar ca am ramas cu o senzatie graseiata, matasoasa, limpede si vivace.

Examinari

Astazi am supravegheat un examen cu doua reprezentante ale sexului frumos, sensibil si inteligent.
La un moment dat una a iesit din sala. Cealalta a venit fulgerator linga mine si in doua minute a facut-o ferfenita...N-am spus nimic dar m-am repezit spre un examinat care, salvator, ridicase o mina dorind inca o foaie de hirtie.
Birfitoarea a iesit si ea, citez, "sa-si sufle nasul". Cealalta a venit si, pina sa ma reculeg,( pentru ca eu consider ca numai si ascultind o birfa devii parte in mizeria respectiva) a si turnat 100 de grame de otrava si cucuta in urechea mea stinga. Mentionez ca nici una nu mi-e nici prietena, nici apropiata in vreun fel.
Cinci minute dupa intoarcerea suflatoarei de nas cele doua stateau de vorba zimbindu-si larg laaarg fooooaaarte larg.

Eu personal nu am iesit din sala.

Horreur

Mult gri... ceea ce nu ar fi rau daca nu ar fi atit de multe altele. Ploaie marunta. Oameni morocanosi. La 6.30 dimineata DN1 deja blocat din cauza unui accident pe la Otopeni.
Birfeisteriimizerienoroi.
Iar ultima stire e ca pina si blana jaguarului negru Betty a disparut. Cei de la Antipa voiau s-o impaieze.
Viata merge mai departe.

Experiment

Iluzionisme

Ieri am revazut un fragment dintr-un film al carui nume nu-l stiu. Anthony Hopkins este un antropolog care a trait printre gorile timp de doi ani, a ucis niste oameni si acum este inchis intr-o inchisoare de maxima securitate. Un june pshihiatru ambitios ii face evaluarea psihologica. OK. Neimportant.
La un moment dat antropologul il imobilizeaza pe doctor ii pune si niste banda adeziva pe gura si il intreaba ce i-a luat. Controlul , e primul raspuns. ( fals...doctorul neavind de fapt nici macar o data controlul). Libertatea, e al doilea la fel de fals. Iluziile e al treilea si cel corect.
Si brusc m-am gindit la ce ar fi viata noastra fara iluzii? Chiar si a celui mai realist exemplar uman? ;-)) Bineinteles ca raspunsul la o astfel de intrebare nu poate fi unul spontan( sau poate ca da) , eu inca ma mai gindesc.

Bineinteles ca, intre timp, in cap imi zdrangane inceputul unui refren a carui continuare as vrea sa o aflu...
"Unde e iluzile mele/ Care le-am avut? "

„Trebuie să vă obişnuiţi cu viaţa şi să învăţaţi să râdeţi.”

Am recitit "Lupul de stepa" a lui Herman Hesse. Aceeasi senzatie minunata: ceva s-a zbirlit in mine intr-un mod placut si motorasele mi-au zbirniit. Timpul si spatiul au disparut si m-am ghemuit in lectura ca intr-un pintec cald.
Dincolo de frumusetea scrisului, de disparitia granitei dintre fantezie si realitate mi-a ramas o senzatie clara de optimism de plutire si de transcendenta.
Recitindu-l parca am invatat din nou sa citesc.

"Ziua trecuse la fel ca toate celelalte; o pacalisem, o omorasem si pe aceasta, incetisor, cu primitivitatea si timiditatea artei mele de a-mi duce traiul; lucrasem cateva ore, cotrobaisem prin niste carti vechi, durerile obisnuite pentru un om de varsta mea ma chinuiesera timp de doua ore, inghitisem un praf, bucurandu-ma ca am putut sa insel astfel durerile, facusem o baie fierbinte, absorbind in tot trupul caldura tandra, primisem de trei ori cate ceva prin posta si parcursesem scrisorile si tpariturile acelea nefolositoare, imi facusem exercitiile de respiratie dar, din comoditate, renuntasem de data aceasta la exercitiile de gandire si ma plimbasem timp de o ora, observand cum norii cirus desenau pe cer contururi frumoase, delicate, incantatoare. Toate acestea erau foarte agreabile, ca si cititul in carti vechi, ca si baia fierbinte, dar - punandu-le cap la cap - ziua de azi nu fusese nici fermecatoare, nici stralucita, nu fusese o zi norocoasa plina de bucurie, ci una din acele zile care, inca de multa vreme incoace, trebuiau sa fie pentru mine ceva normal si obisnuit: zile potrivit de placute, fara doar si poate suportabile, acceptabile, incropite, zile fara dureri adevarate, fara griji adevarate, nebantuite ed suferinta si deznadejde, zile in care cantaresti fara pic de teama sau de emotie, cu sange rece si cumpatare, chiar si intrebarea daca nu cumva sosise timpul sa…
A fost odata un anume Harry, caruia i se zicea lupul de stepa. Umbla pe doua picioare, purta imbracaminte si era om, dar de fapt nu era altceva decat un lup de stepa. Invatase multe din cate pot invata oamenii cu mintea dreschisa si era un barbat destul de inteligent. Un singur lucru nu invatase insa: cum sa fie multumimt de el insusi si de viata lui. Nu era capabil de asa ceva, era un om nemultumit. Lucrul acesta i se tragea probabil din aceea ca, in strafundurile inimii sale, stia in permanenta ca de fapt nu era nicidecum un om, ci un lup de stepa. Acesta avea, asadar, doua firi, una de om si una de lup, asta fusese soarta lui si se prea poate ca un asemenea destin sa nu fi fost defel ceva deosebit sau rar.
Fumul greu,dulceag, mirosea placut, ma simteam golit pe dinauntru si gata sa dorm un an intreg. Ne despartim de Harry, il lasam sa mearga singur mai departe pe drumul sau. De va fi sa ajunga in randul nemuritorilor, de va fi sa ajunga acolo unde se pare ca tinteste drumul sau anevoios, de va fi cata uimire va privi Harry la acest du-te-vino, la acest zigzag salbatic, nehotarat, al traiectoriei sale; cat de incurajator, mustrator, compatimitor, inveselit i-ar mai zambi el acestui lup de stepa"

Lupul de stepa
Hermann Hesse
Editura Rao , 2005

M-am indragostit

Iubesc iarna asta. Nu stiu de ce. Desi am sapat in jurul masinii de mi-am solidificat partea inferioara a hainelor, am facut-o cu o bucurie uriasa. Desi prima zi dupa ninsosare am mers cu metroul si in inghesuiala infernala mi-am pierdut o bijuterie la care tineam f mult, tot nu m-am suparat. Desi imi ingheata urechile pentru ca ma incapatinez sa merg fara caciula am o satisfactie ciudata sa le frec si sa ma doara si apoi sa se incalzeasca si sa uit din nou ca le am. Dimineata e mereu chiciura in pomi si ei sunt la fel de frumosi ca ciresii, merii si visinii primavara. Miroase in jur a...ger, ceva ce nu pot sa definesc dar care ma fericeste zi de zi. Cind straluceste soarele in zapada ma simt de sase ani si nu am decit grijile virstei aceleia, la fel de serioase ca ale virstei reale dar...altfel.
Umblu foarte subtire imbracata ( tinind cont ca aveam o reputatie de "friguroasa" iar Baba Dochia era mic copil fata de mine) si bineinteles ca nu numai ca nu am racit dar nu mi-e frig...Am obrajii rosii mereu, ochii imi stralucesc ( fara sa fi baut nimic ;-)) si nimic nu-mi strica buna dispozitie constanta.
Cred ca m-am indragostit de iarna.

Super

Mi-a atras atentia cineva ca in Romania la orice intrebare de genul " Si cum a fost/ este etc?", cind raspunsul e pozitiv si plin de optimism se spune "super!". ( a trecut moda cu marfa, beton etc etc)
Am urmarit cu atentie sporita subiectul si am realizat ca observatia era justa. Dupa primul "super" vine in general al doilea " super " mai urlat si cam atit. Poate si un ris...Nimic altceva.
Oare nu ne putem exprima sau o fi altul motivul?
To be continued...

Poveste zoologica

Ieri am auzit la radio o stire despre un jaguar scapat din cusca, undeva prin noiembrie, la Gradina Zoologica din Bucuresti. Stirea spunea ca nu a fost vorba despre o mina criminala...Asta cu "mina criminala" m-a lasat pentru o clipa perplexa dar mi-am revenit repede. Niciodata nu mi-a placut Gradina Zoologica ( nici cind eram copil) singurul lucru care ma atragea era sa calaresc poneii. Circul cu elefanti dansatori si lei care trec neinfricosati prin cercuri de foc m-a dezgustat.
Iar acum am stat si am meditat la viata jaguarului Betty (asa spunea stirea ca se numeste). Nu stiu cum a ajuns la Bucuresti, (probabil vinduta de vreo alta gradina zoologica) insa sigur nu i-a placut aici.
Poate ca a avut o perioada de disperare in care a facut turul viitorului ei univers -o cusca. Apoi si-a cunoscut probabil vecinii -Aliosa tigrul siberian, Gaya -elefantul trist, si Gicu- ursul caruia nu ii place numele lui. Betty nu era insa foarte sociabila. Ar fi preferat singuratatea.
Se poate ca Betty sa se fi nascut in captivitate insa in singele ei cinta libertatea. In mirosul fetid si in galagia cotidiana Betty, jaguarul negru, visa la libertate. Iar noaptea, uneori, simtea mirosul padurii dupa ploaie, ca un fior sau ca o amintire indepartata.
Intr-un an si jumatate a auzit despre 114 animale care au murit. Poate ca si-ar fi pierdut speranta, dar intr-o zi a vazut o gaura in plasa de sirma printre ochiurile careia vedea lumea. Impingind in gard cite putin in fiecare zi Betty a avut rabdare. Si ziua cea mare a venit. A iesit din cusca si a ajuns intr-o cusca si mai mare -incinta Gradinii Zoologice. A inceput vinatoarea...
Realitatea e ca incompetentii au incercat sa o tranchilizeze dar, nu se stie cum, au omorit-o.
Bineinteles ca moartea ei a devenit doar un pretext pentru noi speculatii despre terenurile revendicate in interiorul Gradinii Zoologice.
In ceea ce o priveste pe Betty eu cred ca e mai fericita acum.

Muzici descoperite...

Beirut The Flying Club Cup un american care surprinde spiritul si sunetul muzicii franceze de pe la 1940...Genial!!!

La Banlieue



Nantes




Un dernier verre


Si un bonus (de pe un alt album Postcards from Italy)

NINGEEEEEEE!!!!

Trebuie sa marturisesc. In liceu imi placea imens poezia asta( si imi place si acum) ba inca invatasem sa o cant si la chitara...Eternul bard...


Oameni de zăpadă
Adrian Păunescu


Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.
Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.
Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.
Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.
Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.
Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.
Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

Cit din ea regasesc acum? 

Afara e minunat m-a cheamat copilaria sa ies pe usa si sa ma tavalesc in zapada, ceea ce am si facut.

Sunt uda fleasca mi s-a incretit parul si rid rid rid si-mi vine sa dansez...Cit de dor mi-era fara sa stiu. Mai tirziu o sa iesim cu saniuta.

Bradul de tabla /S-a darimat

A venit viscolul/ Si l-a luat...

E vorba de bradul de la Carrefour si nu de hipermediatizatul brad de la Unirii.

Stiam eu ca vintul  e un estet...

Mama, ce tare viscoleste!

Zimbete

Am primit citeva mesaje pe telefon si nu stiu de la cine sunt...Unele imi sunt clar adresate altele habar n-am...poate erau pentru altcineva care le asteapta inca...

In ultimele saptamini mi s-a spus "domnisoara" adesea...si asta ma face sa zimbesc.

In prima zi a anului imi amintesc de copilarie si de citiva oameni pe care i-am iubit si nu mai sunt. Fara tristete. Fara regrete. Cu dragoste. 

Prezentul e frumos, iubirea exista si moartea exista si ea. Zimbesc. E o zi simpla in care sunt fericita fara motiv, asa cum probabil si trebuie. Totul e bine.